Peste 130 de europarlamentari cer un impozit pentru „ultra-bogați”. Astfel, ei au semnat o petiție internațională pentru a participa la „tranziția ecologică și socială”, scrie La Stampa, potrivit Rador.
Despre ce este vorba? La conducerea acestei bătălii împotriva miliardarilor europeni sunt europarlamentarul francez Aurore Lalucq (Socialiști și Democrați, formațiune de stânga) și economistul Gabriel Zucman. Un articol publicat, marți, în ziarul „Le Monde” vorbește despre argument: „Ceea ce am reușit să obținem pentru multinaționale, trebuie să facem acum pentru bogați”. Acordul de referință pentru un impozit global minim de 15% pentru companiile multinaționale ar trebui să intre în vigoare în acest an.
„Propunerea noastră este simplă: introducerea unui impozit progresiv asupra averii ultra-bogaților la scară internațională, pentru a reduce inegalitățile și a contribui la finanțarea investițiilor necesare tranziției ecologice și sociale”, au explicat europarlamentarul și economistul expert în evaziune fiscală și impozitare a veniturilor ridicate.
Autorii sugerează ideea unui impozit de 1,5% pe activele de cel puțin 50 de milioane de euro, dar afirmă că nivelul exact al taxei ar trebui decis „în mod colectiv și democratic”.
Lalucq și Zucman invită OCDE și Națiunile Unite să înceapă negocierile cu privire la impozit și să îndemne UE să acționeze. În articol, susțin că, în 2018, Elon Musk, la acea vreme al doilea cel mai bogat om din lume, „nu a plătit niciun ban în taxe federale” și că în Franța „cele mai bogate 370 de familii sunt, efectiv, impozitate cu doar 2% sau 3%”. Petiția a fost semnată în principal de europarlamentari din Partidul Verzilor și din formațiunile de stânga, aproximativ 20 de economiști și ONG-uri internaționale, inclusiv OXFAM.