Comisia Europeană a anunțat vineri că a aprobat o schemă de ajutor de stat a României, în cuantum de 32 de milioane euro, din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, pentru promovarea împăduririi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Schema va fi finanțată integral prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), în urma rezultatului pozitiv al evaluării de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării planului de către Consiliu.

Schema de ajutoare își propune să îmbunătățească reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere, în special a speciilor și a ecotipurilor, în perspectiva viitoarelor condiții climatice din România. În cadrul acesteia, se vor sprijini în special (i) crearea, dezvoltarea și modernizarea de capacități de producție de puieți forestieri și (ii) producția, prelucrarea și condiționarea semințelor utilizate pentru împădurire. În cadrul schemei, sprijinul se va acorda sub formă de granturi directe care acoperă între 70 % și 90 % din costurile de investiții eligibile. De această schemă vor putea beneficia deținătorii de păduri publici și privați și producătorii autorizați de material forestier de reproducere. Schema de ajutoare se va încheia la 30 septembrie 2024.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Comisia a stabilit că schema este necesară și oportună pentru a îmbunătăți reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere din România. Mai mult, Comisia a concluzionat că schema este proporțională și nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor comerciale din UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema de ajutoare a României în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.