Un raport al Avocatului Poporului semnalează că, în prezent, la Casa Naţională de Pensii Publice, nu există un cadru legal care să reglementeze la nivelul tuturor caselor teritoriale de pensii modul de soluţionare a cererilor privind recunoaşterea dreptului la pensie al cetăţenilor români care au efectuat stagii de muncă în străinătate, în special în statele membre ale Uniunii Europene, dar şi în ţări terţe, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui raport special al Avocatului Poporului privind valorificarea dreptului la pensie de către cetăţenii români care muncesc în străinătate, deşi din răspunsul unei case teritoriale de pensii rezultă că la nivel naţional se realizează lunar o centralizare a dosarelor care depăşesc un termen de şase luni de la data depunerii cererii, nu este reglementată o procedură referitoare la demersurile pe care toate casele teritoriale de pensii trebuie să le efectueze pentru obţinerea documentelor necesare din străinătate, ceea ce poate reprezenta o practică neunitară la nivel administrativ.
O aplicare neunitară a legii, cu consecinţe deosebite asupra efectivităţii dreptului la pensie a beneficiarilor, îl reprezintă faptul că unele case teritoriale de pensii emit decizii provizorii privind dreptul la pensie, iar altele consideră că nu pot emite o astfel de hotărâre, câtă vreme nu deţin toate informaţiile necesare privind stagiul de cotizare a persoanei în cauză, alcătuit din însumarea activităţii în muncă desfăşurate în ţară cu cea din străinătate, relevă raportul.
“Acest ultim aspect este deosebit de important, având în vedere şi faptul că decizia provizorie nu poate fi atacată în instanţa de judecată de către persoana solicitantă, aceasta neavând astfel mijloacele necesare exercitării dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, respectiv a aplicării principiului accesului liber în justiţie, reglementat de art. 21 din Constituţia României. De asemenea, lipsa unui cadru legal adecvat la nivel naţional poate conduce, în cele din urmă, la privarea persoanei care solicită recunoaşterea dreptului la pensie de mijloacele necesare unui trai decent”, indică raportul Avocatului Poporului.

Sursa foto: Ilona Andrei