Programul Casa Verde Fotovoltaice, contestat în instanță și de o firmă din Argeș, respinsă de AFM pentru că nu a depus un atestat/ Firma spune că are documentul, dar nu s-a încărcat corect în platforma AFM/ Programul a fost suspendat deja de Curtea de Apel Oradea

panouri solare, fotovoltaice Sursa foto: Pixabay

Programul Casa Verde Fotovoltaice se confruntă cu noi probleme în instanță, după ce o altă firmă din cele respinse de Administrația Fondului pentru Mediul a dat instituția în judecată. De data aceasta este vorba de o firmă din județul Argeș, Network Connections Project SRL din Pitești. Informația a fost publicată inițial de profit.ro. Firma respectivă spune vina pentru această situație aparține platformei AFM prin care s-a făcut comunicarea și s-au trimis documentele solicitate. Mai exact, administratorul firmei, Gheorghe Dovlecel, a explicat pentru Economedia, că atunci când a vrut să încarce în platformă răspunsul pentru AFM conform căruia deține Atestatul de tip C1A, precum și atestatul respectiv nu s-a încărcat decât răspunsul, nu și documentul solicitat.

Network Connections Project SRL din Pitești încerca astfel să fie reprimită în program, după ce s-a regăsit pe o listă cu alți 95 de instalatori respinși, iar în dreptul său scria: “Motiv respingere: Nu au fost transmise documentele solicitate în etapa de remediere, respectiv nu s-a transmis Atestatul de tip C1A, nefăcându-se dovada faptului ca sunt îndeplinite condi țiile privitoare la competențele de tip B, conform art. 11 alin. 1, lit. i) din ghidul de finanțare.”

Firma din Pitești a deschis două procese în urmă cu o lună la Tribunalul Argeș: unul pentru suspendarea deciziei inițiale prin care a fost respinsă înscrierea firmei în program pentru că i-ar fi lipsit un anume tip de certificat, și al doilea pentru anularea deciziei AFM, prin care i-a fost respinsă și contestația la eliminarea din program. În același timp, avocații firmei argeșene au cerut oprirea programului Casa Verde până la reprimirea în program a firmei eliminate de AFM.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Noi am explicat faptul că avem Atestatul C1A, dar nu s-a atașat fișierul și când am ne-am regăsit pe lista instalatorilor respinși, am făcut contestație și am invocat faptul că nu s-a putut atașa acel document. AFM-ul a considerat că motivul respingerii rămâne întemeiat și ne-a respins și contestația, fapt pentru care a trebuit să facem acțiunea în instanță și am depus la Tribunalul Argeș două acțiuni. Una pentru întrerupere a procedurii și una pentru acceptarea noastră în program.”, a explicat Gheorghe Dovlecel.

El spune că AFM-ul a primit în scris explicații că deține atestatul, dar fișierul cu atestatul C1A nu s-a mai încărcat.

“A știut că există, că le-am scris că-l avem, dar nu l-au avut efectiv. Acuma, putea fi regăsit și-n lista ANRE care e publică. Dacă se dorea putea să se accepte contestația. S-a dorit încărcarea a două documente, iar cei de la AFM au văzut că am vrut să încărcăm două documente. Asta constat eu din înscrisurile depuse de ei la instanță. Adică și ei știau că urmează să să fie încărcate două documente, dar nu s-a încărcat decât unul.”

Joi, Tribunalul Argeș a stabilit că își declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti- Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, care încă nu a stabilit un termen de judecată.

“E un caz similar cu cel de la Bihor, dar nu identic”, mai spune patronul firmei argeșene. “Joi am avut termen de judecată. S-a avut în vedere și sentința de la Bihor și tribunalul a declinat competența către Curtea de Apel și acum așteptăm termen de judecată.”

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat, marţi 26 septembrie, că Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a unei Hotărâri a Curţii de Apel Oradea într-un dosar deschis de una dintre firmele care nu a fost validată ca şi instalator. Instituţia susţine că întreaga procedură a fost respectată şi va depune toate eforturile pentru reluarea programului.

„Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei DHELECTRIC SYSTEMS SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validaţi, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, a transmis, marţi, AFM, într-un comunicat de presă.

Instituţia a spuscă va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării şi reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Încă o intervenție nefericită a statului in economie. Subvenția merge către China de unde se importă panourile si invertoarele și nu către economia națională.
    De acest program nu beneficiază cei cu venituri mici ci cei care își permit costurile aferente. Mai mult ,reprezintă și o discriminare față de cei care și-au instalat panouri fotovoltaice pe cont propriu.
    Acest program trebuie oprit și banii aferenți reîntorși la bugetul de stat.

  2. Si un copil de 7 ani care se joaca toata ziua pe calculator putea sa trimita nu 2, ci 10 documente intr-un singur fisier, mai multe documente pdf se pot concatena extrem de usor intr-un fisier.
    Asta e un proces a la Gaga, cauzat de analfabetismul digital din “firmele” de apartament din Romania.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.