Ministrul Dezvoltării Adrian-Ioan Veşte a transmis că prin PNRR au fost semnate aproape 4.000 de contracte cu beneficiari din mediul rural, în valoare de peste 1 miliard de euro, pentru valul renovării, fondul local şi construcţia de creşe, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul a participat, marţi, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări şi probleme cu care se confruntă autorităţile publice locale în implementarea legislaţiei existente şi în derularea unor proiecte.

Veştea a mai spus că prin cele două etape ale PNDL, 9.542 de obiective, în valoare totală de 33,4 miliarde de lei, au beneficiari din mediul rural, iar prin Programul „Anghel Saligny”, dintre cele 2.944 de contracte semnate, 82% vizează obiective care se implementează în mediul rural.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit Ministerului Dezvoltării, cu această ocazie, ministrul dezvoltării a apreciat activitatea structurilor asociative ale administraţiei publice şi implicarea acestora în procesul de implementare a unor politici publice fundamentate şi aplicate, conectate la realităţile comunităţilor locale din România.

„Asociaţia Comunelor din România reprezintă un reper pentru autorităţile administraţiei publice centrale, deoarece reuşeşte să identifice şi să aducă în atenţia Guvernului cele mai stringente probleme cu care se confruntă comunităţile locale în furnizarea serviciilor publice către cetăţeni, dar şi să propună soluţii fundamentate pentru remedierea acestora”, a afirmat ministrul Veştea.

Totodată, au fost prezentate oportunităţile de finanţare a proiectelor de dezvoltare locală, prin intermediul programelor pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării şi care contribuie la modernizarea satului românesc, precum Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”, Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social (PNCIPS) sau Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Prin cele două etape ale PNDL, 9.542 de obiective, în valoare totală de 33,4 miliarde de lei, au beneficiari din mediul rural, iar prin Programul „Anghel Saligny”, dintre cele 2.944 de contracte semnate, 82% vizează obiective care se implementează în mediul rural (2.426 de contracte), în valoare de peste 24 miliarde de lei”, a precizat ministrul.

Adrian Veştea a arătat că, de asemenea, prin PNRR au fost semnate aproape 4.000 de contracte cu beneficiari din mediul rural, în valoare de peste 1 miliard de euro, pentru valul renovării, fondul local şi construcţia de creşe.