Trecerea de la tehnologia motoarelor cu ardere internă la vehiculele electrice cu baterii reprezintă o transformare fără precedent care necesită crearea unui lanţ valoric complet nou în Europa, a declarat, joi, la Forumul Mobilităţii Sustenabile şi Accesibile, directoarea generală a Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA), Sigrid de Vries, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Reglementarea poate fi, într-adevăr, eficientă şi poate aduce beneficii întreprinderilor, creând condiţii de concurenţă echitabile sau consolidând şi aprofundând pieţele unice din Europa. Europa are nevoie de mult mai mult decât doar reglementare dacă doreşte să-şi păstreze locul ca lider în domeniul durabilităţii şi o regiune atractivă. Iar o trecere de la tehnologia motoarelor cu ardere în care Europa a fost în mod tradiţional lider la vehiculele electrice cu baterii reprezintă o transformare fără precedent care necesită crearea unui lanţ valoric complet nou (…) Legislaţia obligă să se producă şi să se comercializeze vehicule mai curate. Avem nevoie de toate cele trei componente ale trinităţii de decarbonizare a automobilelor, dacă dorim ca Europa să-şi atingă obiectivele de sustenabilitate. Astăzi, cota de piaţă a vehiculelor electrice se situează la mai puţin de 15%, iar în faţa acestor noi date avem nevoie de acţiuni urgente”, a spus de Vries.

Reprezentanta ACEA a punctat, totodată, faptul că, la nivel general, consumatorii sunt reticenţi faţă de trecerea la maşini electrice, descurajaţi printre altele şi de lipsa infrastructurii de încărcare.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Consumatorii rămân, din păcate, reticenţi în a face schimbarea. Şi doar pentru a vă oferi un alt exemplu despre necesitatea infrastructurii de încărcare, atât de importantă pentru a crea încrederea consumatorilor, vedem că obiectivele infrastructurii de încărcare rămân cu adevărat în urmă şi nu oferă suficient pentru a susţine o piaţă sănătoasă. Ţara mea, Ţările de Jos, are de aproape 52 de ori mai multe puncte de încărcare publice, comparativ cu România, care din păcate se află pe ultimul loc în UE şi asta nu ajută cu adevărat să progresezi într-un ritm egal în Europa”, a explicat directoarea generală a ACEA.

Potrivit sursei citate, Europa trebuie să-şi schimbe tactica în ceea ce priveşte producţia auto pentru a continua să aibă succes în atingerea standardelor de sustenabilitate.

„ACEA reuneşte cei 15 mari producători de maşini, furgonete, camioane şi autobuze din Europa, iar noi suntem vocea industriei auto faţă de legislatorii preponderenţi din UE, dar şi la nivel internaţional (…) România este o ţară producătoare atât de importantă şi pentru industria auto, cu mai multe fabrici în exploatare, producând peste jumătate de milion de maşini, anul trecut. Industria auto de aici reprezintă aproximativ 15% din locurile de muncă din producţie şi este un exemplu de cât de importantă este industria în Europa. (…) lumea se schimbă cu adevărat rapid şi asta înseamnă că şi Europa trebuie să-şi schimbe tactica dacă vrem să păstrăm aceste succese importante. Cred că e corect să spun că Europa a căutat de multă vreme să fie un lider global în stabilirea de standarde ambiţioase în sustenabilitate, cu aşteptările pe care ceilalţi le vor urma. Această strategie a avut, într-adevăr, un oarecare succes, deoarece multe regiuni majore din lume şi-au modelat adesea reglementările pe modelul european ca pe un etalon global pentru reglementarea mediului. Trebuie însă să ne punem întrebarea dacă această strategie este încă eficientă astăzi”, a spus de Vries.