Aproape toate automobilele noi înmatriculate anul trecut în Norvegia au fost modele pe baterie, arată datele oficiale publicate, vineri, ceea ce consolidează poziţia Norvegiei de lider mondial în procesul de renunţare la vehiculele propulsate de motoare pe benzină sau motorină, transmite Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Automobilele complet electrice au reprezentat 95,9% dintre autoturismele noi înmatriculate în 2025 în Norvegia, procentul ajungând chiar la 98% în luna decembrie a anului trecut, în creştere faţă de 88,9% în 2024, a informat Autoritatea Rutieră din Norvegia (OFV).

Un număr record de 179.549 de autoturisme noi au fost înmatriculate în Norvegia pe parcursul anului trecut, în creştere cu 40% faţă de 2024, a precizat OFV. Tesla a fost cea mai vândută marcă de automobile din Norvegia pentru al cincilea an consecutiv, cu o cotă de piaţă de 19,1%, urmată de Volkswagen (13,3%) şi Volvo (7,8%).

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Graţie crossover-ului Model Y, Tesla a vândut 27.621 de automobile în Norvegia în 2025, mai mult decât a vândut orice alt producător în ţara scandinavă pe parcursul unui singur an, grupul american depăşind o reacţie critică a consumatorilor din restul Europei, nemulţumiţi de sprjinul exprimat de directorul general Elon Musk faţă de partidele de extremă dreapta.

Autoturismele produse în China au controlat o cotă de 13,7% din piaţa norvegiană în 2025, în creştere cu 10,4% faţă de anul anterior, în frunte cu BYD care şi-a dublat numărul de automobile vândute în ţara scandinavă.

Norvegia, ţară care a început să impoziteze vehiculele electrice în 2023, a anunţat în octombrie că va adăuga până la 5.000 de dolari la TVA-ul pentru fiecare vehicul electric vândut începând cu 1 ianuarie 2026, un anunţ care a declanşat o grabă în rândul cumpărătorilor şi al producătorilor auto pentru a depăşi termenul limită până la sfârşitul anului 2025.

“Ceea ce am făcut foarte rapid a fost să redirecţionăm o serie de maşini, care iniţial nu erau destinate Norvegiei, pentru a le aduce aici mai repede”, a declarat directorul general al Ford Norvegia, Per Gunnar Berg, pentru Reuters.

Chiar dacă unele stimulente pentru achiziţionarea de vehicule electrice au fost retrase, guvernul de la Oslo a introdus treptat noi taxe pentru maşinile pe benzină şi motorină pentru a le face mai scumpe, a declarat Christina Bu, preşedintele Asociaţiei utilizatorilor de automobile electrice din Norvegia. “Deseori, acest lucru este înţeles greşit în afara Norvegiei – toţi cred că este vorba despre scutiri şi stimulente fiscale, dar este vorba şi despre măsuri de descurajare. Automobilele cu motoare cu ardere internă (ICE) sunt scoase de pe piaţă prin impozitare”, a spus Bu.

Puţinele maşini care funcţionează cu combustibili fosili înmatriculate în 2025 au fost, în mare parte, vehicule specializate, cum ar fi vehiculele accesibile persoanelor în scaune cu rotile sau cele utilizate de poliţie şi echipele de intervenţie, alături de câteva modele hibride şi maşini sport.

Vehiculele electrice care costă mai puţin de 300.000 de coroane norvegiene (29.831,75 dolari) vor rămâne scutite de TVA în 2026, ceea ce reprezintă un potenţial impuls pentru maşinile mici, au declarat reprezentanţii constructorilor.

“Cred că modificările fiscale vor accelera revenirea maşinilor compacte… care dominau atât Norvegia, cât şi Europa”, a declarat Per Berg de la Ford.

Ulf Tore Hekneby, director la Harald A Moller, companie care importă vehicule Volkswagen, Audi, Skoda şi CUPRA, a declarat că mai multe modele cu motoare pe combustie vor fi relansate ca modele electrice şi că firma sa a reuşit să obţină mai multe maşini la sfârşitul anului trecut, graţie unor aranjamente cu fabricile pentru a accelera producţia şi a acorda prioritate Norvegiei în livrări.

“Vor exista o mulţime de lansări noi de maşini compacte din partea mărcilor noastre, aşa că vom avea o gamă nouă pe care nu am mai avut-o de mulţi ani”, a spus Hekneby.

Norvegia şi-a fixat ca obiectiv să vândă numai vehicule cu emisii zero în 2025, cu zece ani mai devreme decât în Uniunea Europeană.