CFR Călători anunţă că va contesta decizia de repartizare a 13 trenuri noi Alstom operatorului privat Interregional Călători, după ce acesta a câștigat la un ban diferență licitația

Tren Alstom Sursa foto: Facebook / Ionuț Cristian Săvoiu

CFR Călători anunţă că va contesta hotărârea comisiei de achiziţie desfăşurată prin Bursa Română de Mărfuri privind repartizarea a 13 rame electrice noi produse de Alstom operatorului privat Interregional Călători, companie care a câștigat la un ban diferență licitația.

„Referitor la licitaţia organizată de către Bursa Română de Mărfuri (B.R.M) pentru atribuirea de către Autoritatea de Reformă Feroviara (ARF) a contractului de achiziţie «Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziţie a materialului rulant nou achiziţionat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători», aferente Contractului de servicii publice lot 2, CSP -L2,  pachet prin care vor fi alocate un număr de 13 rame electrice pentru operarea pe 4 rute, CFR Călători precizează că, în termenul legal, va înainta contestaţie la Hotărârea comisiei de achizitie prin care a fost declarat câştigător operatorul privat de călători INTERREGIONAL CALATORI SRL”, transmite compania duminică, potrivit News.ro.

Contestaţia se bazează pe faptul că în conformitate cu ultima ofertă acceptată de către sistemul organizat de către  B.R.M, oferta CFR Călători a fost de 24,84 lei/km şi nu 24,99 lei/km aşa cum se arată în Hotărâre, preţ la care operatorul INTERREGIONAL CALATORI SRL nu putea fi declarat, sub nici o formă, câştigător în dauna CFR Călători.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„CFR Călători, care reprezintă peste 80% din piața de transport feroviar de călători este şi singurul operator care a început deja operarea primei rame electrice din primul lot de 12 rame, cu toate problemele inerente începutului de drum, probleme care NU s-au datorat CFR Călători dar pe care compania le-a considerat ca fiind obligatoriu de a fi depăşite în vederea creşterii calităţii serviciului de transport prin operarea materialului rulant nou care este achiziţionat prin diferite programe, de către statul Român.

În acest sens CFR Călători a participat şi va participa la toate procedurile organizate pentru atribuirea spre exploatare a acestui material rulant nou”, informează compania.

De asemenea, precizează că va uza de toate căile legale pentru ca acest material rulant nou să fie alocat pentru operare către CFR Călători, cu atât mai mult cu cât se estimează că exploatarea acestuia şi condiţiile care trebuie a fi îndeplinite, în fapt logistica necesară precum şi calificarea personalului, nu pot fi asigurate în acest moment şi nici chiar în viitorul apropiat, de nimeni altcineva în afara de CFR Călători.

„Din păcate, prin criteriile de calificare pentru participarea la licitaţie nu se solicită dovezi clare ale capacităţii de exploatare, remizare, certificare a personalului din punct de vedere al siguranţei feroviare pe secţiile ce urmează a fi deservite ci simple declaraţii că ele vor putea fi îndeplinite după eventuala livrare.

CFR Călători este o companie responsabilă a cărei prioritate este transportul călătorilor pe calea ferată în siguranţă şi în condiţii decente, cu toată subfinanţarea cronică la care a fost supusă în ultimii ani”, se mai arată în comunicatul CFR Călători.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.