AcasăBaniInvestiții la bursaPieţele bursiere europene au închis în creştere miercuri. Investitorii, încurajați de progresul în discuţiile comerciale UE-SUA

Pieţele bursiere europene au închis în creştere miercuri. Investitorii, încurajați de progresul în discuţiile comerciale UE-SUA

Pieţele bursiere europene au închis în creştere miercuri. Investitorii, încurajați de progresul în discuţiile comerciale UE-SUA
Sursa foto: Pexels

Pieţele bursiere europene au închis în creştere miercuri, după ce comisarul european pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis, a declarat că negocierile cu Statele Unite ”avansează în direcţia corectă”, potrivit CNBC, conform News.ro.

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,5%, în timp ce principalele burse naţionale au consemnat, de asemenea, câştiguri. Indicele FTSE 100 al Marii Britanii a avansat cu 0,2%, DAX din Germania cu 0,7%, iar CAC 40 al Franţei a crescut cu 0,5%.

Oficialul european a spus că discuţiile cu administraţia americană se concentrează pe eliminarea barierelor comerciale şi pe consolidarea relaţiilor economice bilaterale.

Investitorii au interpretat comentariile lui Dombrovskis ca pe un semnal pozitiv pentru pieţele europene, pe fondul tensiunilor comerciale globale.

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Comentariile sunt inchise