Volvo și Northvolt vor construi împreună o fabrică de baterii de 3,3 miliarde de dolari în Göteborg

Volvo Cars Sursa foto: Volvo

Producătorul auto Volvo și producătorul de baterii Northvolt își vor construi uzina comună de baterii în Göteborg, vestul Suediei, au anunțat vineri cele două companii, scrie Reuters.

Noua fabrică va crea până la 3.000 de locuri de muncă și va produce celule de baterie special dezvoltate pentru a fi utilizate în mașinile electrice ale Volvo și Polestar. Operațiunile vor începe în 2025.

Cele două companii au declarat anul trecut că vor forma un joint venture pentru a dezvolta baterii, inclusiv înființarea unei giga fabrici pentru producție și a unui centru de cercetare și dezvoltare, o investiție totală de aproximativ 3,3 miliarde de dolari.

Northvolt și Volvo au anunțat și că fostul director al Tesla, Adrian Clarke a fost numit la conducerea companiei de producție.

„Vine cu o îndelungată experiență de la Tesla, precum și despre cum să construiască acest tip de fabrici”, a declarat pentru Reuters CEO-ul Northvolt, Peter Carlsson, care a lucrat anterior pentru Tesla.

Șeful departamentului de inginerie și operațiuni Volvo Cars, Javier Varela, a declarat că accesul la energie, competențe și infrastructură fără combustibili fosili au fost factori pentru alegerea orașului Göteborg, sediul Volvo.

Concurența pentru talente este acerbă, majoritatea inginerilor în baterii având sediul în Asia. Tesla și companii asiatice precum LG și Samsung SDI înființează și fabrici în Europa.

Gigafabrica Northvolt din orașul suedez Skelleftea a asamblat prima celulă de baterie la sfârșitul lunii decembrie, devenind prima companie europeană care a proiectat și fabricat o baterie în Europa.

Volvo Cars, deținută majoritar de Geely Holding din China, își propune să vândă 50% mașini pur electrice până la jumătatea acestui deceniu și doar mașini complet electrice până în 2030.

Northvolt, al cărui acționar cel mai mare este Volkswagen, a primit până acum contracte în valoare de peste 30 de miliarde de dolari de la clienți precum BMW, Fluence, Scania, Volkswagen, Volvo Cars și Polestar.

Sursa foto: Volvo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *