Hub-ul Român de Hidrogen şi Noi Tehnologii Energetice – Ro-HydroHub, un centru de excelenţă pentru cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor bazate pe hidrogen, a fost lansat oficial joi, în prezenţa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Proiectul, finanţat prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), beneficiază de o investiţie de aproape 140 de milioane de euro, având ca obiectiv modernizarea sectorului energetic şi accelerarea tranziţiei către energie verde, informează MIPE într-un comunicat transmis Agerpres.

„Astăzi nu doar lansăm un proiect, ci punem bazele unui nou model economic pentru România – unul bazat pe inovare, sustenabilitate şi excelenţă tehnologică. Sunt convins că finanţarea europeană alocată va contribui la marcarea unui punct de cotitură în transformarea României într-o economie a viitorului. Vă reamintesc faptul că încă din mandatul anterior am iniţiat negocierile alături de Comisia Europeană pentru a finanţa acest proiect cu potenţial ridicat de aplicare, pentru a sprijini dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare şi care pot fi asimilate de către industria autohtonă”, a declarat ministrul Marcel Boloş, în comunicat.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

În urma negocierilor cu reprezentanţii Comisiei Europene, Ro-HydroHub a fost acceptat ca proiect predefinit în cadrul PoCIDIF şi va beneficia de suportul Autorităţii de Management pe toată durata implementării.

Implementat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea ca lider de parteneriat, împreună cu Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi nouă parteneri din sectorul privat, Ro-HydroHub va deveni un centru strategic pentru dezvoltarea şi integrarea soluţiilor tehnologice bazate pe hidrogen.

Ro-HydroHub va acoperi un spectru larg de activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare, având printre obiective: dezvoltarea de tehnologii pentru producţia, furnizarea şi stocarea hidrogenului; crearea unor soluţii avansate pentru pile de combustibil şi electrolizoare; implementarea unor sisteme integrate de hidrogen bazate pe surse regenerabile; transfer tehnologic către companii şi accelerarea adopţiei industriale a tehnologiilor bazate pe hidrogen; formarea unei noi generaţii de specialişti prin programe masterale şi doctorale.

Astfel, proiectul Ro-HydroHub va deveni un pol de excelenţă la nivel naţional şi european, consolidând poziţia României în sectorul tehnologiilor energetice verzi.

Proiectul prevede colaborarea cu mediul academic, sectorul privat şi instituţiile europene pentru a facilita adoptarea rapidă a soluţiilor inovatoare şi pentru a sprijini obiectivele de decarbonizare ale Uniunii Europene.