OMV Petrom şi CE Oltenia au început construcţia parcurilor fotovoltaice cu o capacitate totală de aproximativ 550 MW. Energia electrică produsă este estimată să acopere echivalentul consumului anual al circa 410.000 de gospodării, informează un comunicat al companiei transmis luni Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Prin aceste proiecte, OMV Petrom îşi reafirmă angajamentul pentru un viitor energetic cu emisii reduse, contribuind la obiectivele climatice ale României şi ale Uniunii Europene. Transformăm o zonă cu tradiţie în energia pe bază de cărbune într-un centru al energiei regenerabile”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze şi Energie, în comunicat.
Situate în localităţile Işalniţa, Tismana şi Rovinari, parcurile vor avea o capacitate instalată totală de aproximativ 550 MW. Cele patru parcuri fotovoltaice sunt estimate să devină operaţionale în 2026. Valoarea totală a investiţiei pentru cele patru parcuri fotovoltaice este de peste 400 de milioane de euro, din care aproximativ 70% este asigurată prin Fondul pentru Modernizare. Prima tranşă din această finanţare, în valoare de aproximativ 16 milioane de euro, a fost primită în luna decembrie 2025.
OMV Petrom şi CE Oltenia sunt parteneri egali în cadrul proiectelor, fiecare deţinând o participaţie de 50%.
În comunicat se menţionează că OMV Petrom susţine programul RenewAcad din Târgu Jiu, implementat de către Fundaţia Şanse Egale cu sprijinul Wind Power Energy, prin centrul de training RenewAcad. În cadrul programului, în ultimii doi ani, peste 200 de tehnicieni minieri au fost recalificaţi ca instalatori de sisteme solare fotovoltaice, dobândind competenţe esenţiale pentru integrarea într-o economie sustenabilă. Această iniţiativă face parte dintr-un efort mai amplu care a pregătit deja peste 10.000 de profesionişti pentru tranziţia energetică a României.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2024, acţionarii români deţin peste 44% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 23,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti).
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 4,5% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Sursa foto: Freepik / senivpetro