


Cine este constructorul Danlin XXL
Danlin XXL este o companie controlată de omul de afaceri Dan Amurăriţei, despre care presa locală a scris că este apropiat de fostul președinte CJ Neamț Ionel Arsene. Compania a avut până acum sute de contracte publice, care ajunseseră în 2020 la un maxim de 194 milioane lei în 2020. G4Media scria anterior că mai multe firme controlate direct sau având legături cu Ginel Vlăsie și gruparea Arsene, printre care și Danlin XXL, câștigă licențe importante de exploatare a balastierelor.
Danlin nu a mai lucrat până acum pe infrastructură mare, deși a depus oferte și la alte licitații.
Și la lotul Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos, dar și la lotul 1D Joseni – Ditrău, compania românească a depus oferta în asociere cu compania bulgară Groma, care are în portofoliu 70 de kilometri de autostradă în Bulgaria.
Danlin a mai depus însă oferte și pentru Autostrada Pașcani – Suceava, lot 1 (33 km), pentru lotul 3 Leghin – Târgu Neamț de pe Autostrada Unirii A8, pentru lotul Pipirig – Leghin de pe Autostrada Unirii A8, pentru lotul 3 al Autostrăzii Moldovei, secțiunea Ploiești – Buzău, pentru lotul 2 (14,4 km) de pe Autostrada Craiova – Filiași și pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț.
Danlin XXL este o companie care a contestat în mod repetat în anii anteriori licitațiile pe care le-a câștigat UMB pe Autostrada Moldovei (A7) și pe Autostrada Unirii (A8).
Compania este cel mai mai mare constructor din județul Neamț, specializat în lucrări de infrastructură rutieră. Are 484 angajați, o cifră de afaceri de 562 de milioane lei anul trecut (creștere 43% potrivit termene.ro) și un profit net de 154 milioane lei (creștere de 43%).
Constructorul Danlin menționa anterior în portofoliu contracte CNAIR cu Direcția Regională de Drumuri Iași (lucrări de asfaltare în județul Neamț).
„Compania noastră își desfășoară activitatea în proximitatea municipiului Roman, având posibilitatea de a mobiliza eficient resurse în județe ca Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui sau Harghita, și implicit, Neamț, pentru lucrările sale. La punctele de lucru din județul Neamț dispunem de stații de betoane, sortare și concasare agregate, mixturi asfaltice și emulsii, laborator autorizat ISC gr. II, precum și de un parc auto modern și adecvat atât activităților de transport rutier cât și pentru activități de execuție a lucrărilor de construcții”, arată prezentarea Danlin.
Compania nu a menționat, însă, că a făcut parte din Asocierea (Aqua Parc, Mavgo Holding, Danlin XXL și Stef Edil SRL.) care a lucrat pe DN 15 Bicaz – Poiana Largului, contract de peste 50 de milioane de euro, despre care Corpul de Control al Ministerului Transporturilor a arătat în 2020 „deficiențe grave”. Despre unele dintre aceste firme, presa locală a scris că ar fi fost „agreate” de fostul baron PSD, Ionel Arsene. Firma a făcut parte și din Asocierea care a contractat cu CJ Neamț lucrări de reparații/modernizare pe drumurile și pe podul prăbușit la Luțca („reabilitarea” garantată de Arsene a fost realizată de Darcons, firma deținută de tatăl fostului deputat PSD, Alexandru Rotaru, deputat în Comisia de Transporturi).
În Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) constructorul este încadrat la categoria „medii” (mici, medii, mari), iar ca reprezentant este indicat Dan Amurăriței.

Sursa foto: Facebook/ Moldova vrea Autostradă