Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) anunță că demarează noi controale privind selecțiile la nivelul a 847 companii și instituții de stat.
Super-agenția AMEPIP precizează că controalele au ca scop să verificarea cauzelor pentru care procedurile de selecție a administratorilor și conducerilor companiilor publice nu au fost finalizate în termenele legale.
Instituția susține că verificările au ca scop stabilirea persoanelor responsabile, precum și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare, potrivit competențelor legale ale agenției.
„Rolul și obiectivul acestor controale constau în asigurarea îndeplinirii jalonului asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în domeniul guvernanței corporative, în vederea respectării angajamentelor asumate față de Comisia Europeană, mai exact atingerea Țintei nr. 442 privind reducerea cu 50% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice centrale, precum și a Țintei nr. 444 privind reducerea cu 10% a numirilor provizorii la nivelul întreprinderilor publice locale”, transmite AMEPIP.