Magnatul Gabriel Comănescu a solicitat insolvența Grup Servicii Petroliere (GSP), în ultima zi a anului 2025, iar cauza se judecă vineri, 9 ianuarie 2026.
Grup Servicii Petroliere SRL a depus la Tribunalul Constanța o cerere de deschidere a procedurii de faliment la cererea debitorului, pe data de 31 decembrie.
Instanța va judeca această cerere vineri, 9 ianuarie 2026, la ora 12.00.
Amintim că anterior și GSP Offshore, o altă firmă a magnatului, a intrat deja în insolvență.
Grup Servicii Petroliere a fost înființată în urmă cu 22 de ani, în 2003, și are ca obiect de activitate servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale. Compania avea anul trecut afaceri de 12,6 milioane de lei, în scăderecu 23%, în timp ce profitul a crescut spectaculos la 286 milioane de lei, de la pierderi de 7,7 milioane de lei în 2024 și de 243,2 milioane de lei în 2023.
Capitalurile proprii erau negative, de minus 102 milioane de lei, iar compania înregistra datorii de 168 milioane de lei, însă la jumătate față de cele de anul precedent.
Numărul de angajați ai companiei era de doar 5.
Grup Servicii Petroliere era controlată de magnatul Gabriel Comănescu prin compania luxemburgheză GSP Holding, administratorii fiind Gabriel Valentin Comănescu și Mihai Dumitru Bratu.
Potrivit documentelor companiei publicate în MoF, magnatul constănțean Gabriel Comănescu controlează Grup Servicii Petroliere SRL prin intermediul:
De asemenea, GSP SA este administrată de Gabriel Comănescu.
Potrivit riseproject.ro, Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de Comănescu, a fost contractor al unor companii proxies pentru corporații rusești precum Lukoil, Gazprom și Rosneft. Spre exemplu, în noiembrie 2009, GSP a semnat un contract de 269 de milioane de dolari cu Stroygazmontazh, constructorul unei conducte menite să alimenteze cu gaze orașul Soci de pe malul rusesc al Mării Negre, proiect al cărui beneficiar era Gazprom. GSP a subcontractat un tronson de 164 de kilometri, dintre care 148 de km submarin.
Compania de foraj petrolier a lui Gabriel Comănescu a preluat și operațiunile offshore din România ale gigantului Schlumberger și este în parteneriat cu americanii de la Black Sea Oil and Gas, care extrag primele gaze din Marea Neagră. În principal, compania lui Comănescu asigura servicii conexe pentru marii concesionari, precum OMV sau Lukoil.
GSP, controlat de Gabriel Comănescu, a fost unul dintre cei mai mari datornici la bugetul de stat, cu datorii de peste 113 milioane de euro în 2023.
În prezent, companiile Grup Servicii Petroliere SRL, GSP Offshore, Grup Servicii Petroliere Logistic și Grup Servicii Petroliere Shipyard figurează pe portalul ANAF cu zero lei datorie, însă organul fiscal a refuzat, invocând secretul fiscal, să explice, la solicitarea G4media.ro, dacă Gabriel Comănescu și-a achitat datoriile sau acestea au fost șterse de stat.
Comănescu datorează însă statului prin GSP Offshore, intrată în insolvență în iulie 2025, peste 2,5 miliarde de lei, adică aproape 500 de milioane de euro, potrivit tabelului de creanțe publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență, consultat de G4Media.ro.
Banca de stat Exim Bank deține o creanță la GSP Offshore de peste 2 miliarde de lei, adică peste 400 milioane de euro.
În plus, ANAF are de recuperat de la GSP Offshore creanțe de peste 425 milioane de lei, adică peste 83 de milioane de euro.