AcasăEnergieAsociația Prosumatorilor, după ce liderul UDMR a propus oprirea programul Casa Verde Fotovoltaice: Nu este doar o eroare administrativă, este un atac la viitorul energetic al acestei țări

Asociația Prosumatorilor, după ce liderul UDMR a propus oprirea programul Casa Verde Fotovoltaice: Nu este doar o eroare administrativă, este un atac la viitorul energetic al acestei țări

Asociația Prosumatorilor, după ce liderul UDMR a propus oprirea programul Casa Verde Fotovoltaice: Nu este doar o eroare administrativă, este un atac la viitorul energetic al acestei țări
Sursa foto: InnoEnergy Skills Institute

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) a criticat printr-un comunicat declarațiile liderului UDMR, Kelemen Hunor, privind oprirea programului „Casa Verde”, astfel încât beneficiarii acestuia să își primească bani peste doi sau trei ani.

Mai exact, în contextul reducerii cheltuielilor guvernamentale, Kelemen Hunor a declarat într-un interviu la Digi24: „Eu cred că din acest punct de vedere va înțelege toată lumea o prioritizare și care sunt acele investiții. Și aici iarăși, o discuție lungă care apasă pe buget, dar dacă nu vom plăti în următorii 2-3 ani toate câteva zeci de mii de panouri fotovoltaice, poate rezistăm, că oricum noi în acest moment avem o problemă de stocare, nu de producție, fiindcă e un dezechilibru. Și atunci poți să spui: domnule, ok, ai câștigat, vei primi această sumă, dar peste 2 ani, peste 3 ani și cred că se poate rezista, că afectezi 20.000-30.000 de oameni și nu afectezi întreaga populație. Deci sunt zone de unde se poate tăia din investiții, se poate prioritiza.”

Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) consideră inacceptabilă și iresponsabilă declarația liderului UDMR conform căreia programele de sprijin pentru populație, precum Casa Verde, ar trebui oprite, întrucât „problema este în stocare, nu în producerea de energie”, iar beneficiile ar viza doar „câteva zeci de mii de oameni”.

Potrivi APCE, această abordare ignoră complet realitatea socială și economică din România, unde sute de mii de gospodării se confruntă cu facturi mari la energie. Programul Casa Verde este singura inițiativă concretă care le-a oferit cetățenilor acces real la independență energetică și facturi mai mici. A-l elimina înseamnă a condamna la vulnerabilitate energetică sute de mii de români, se mai arată în comunicat.

- articolul continuă mai jos -

„Ne întrebăm cum poate fi justificată o astfel de propunere într-o țară care derulează, în paralel, programe mamut precum Anghel Saligny, dominate de investiții ineficiente și, adesea, suspecte de clientelism politic cu repercursiuni penale in cele mai multe cazuri. În loc să fie evaluate și eliminate sinecurile și risipele din bugetul public, se propune sacrificarea unui program care chiar are impact – doar pentru că afectează pozitiv „prea puțini oameni”?

A.P.C.E. avertizează ferm: orice formațiune politică ce susține eliminarea programului Casa Verde își asumă riscul de a plăti costul politic al acestei decizii. Oamenii vor sancționa sever, la vot, pe oricine se opune accesului la energie verde, accesibilă și deținute de cetățeni.

România nu va putea trece prin tranziția energetică fără prosumatori. Iar cine blochează acest proces, o face fie din neștiință, fie în favoarea unor interese obscure. În oricare dintre cazuri, este un semnal de alarmă grav.

Solicităm Guvernului României și Ministerului Mediului să continue, să extindă și să eficientizeze programul Casa Verde, și să respingă categoric orice presiune politică ce urmărește desființarea sau limitarea lui.

Tăierea programului Casa Verde nu este doar o eroare administrativă – este un atac la viitorul energetic al acestei țări.”

Bugetul Casa Verde din acest an este de 1,5 miliarde de lei, în scădere de la două miliarde de lei în 2024.

Fiecare dintre beneficiari primește 30.000 de lei finanțare nerambursabilă din partea AFM.

Pe de altă parte, Administrația Fondului pentru Mediu are în buget 400 de milioane lei pentru completarea investițiilor realizate prin programele de energie verde, adică bani pentru finanțarea bateriilor de stocare pentru sisteme fotovoltaice și încă 100 de milioane de lei la Program Casa Verde PLUS (pompe de căldură) pentru completarea sistemelor fotovoltaice existente cu soluții de încălzire eficiente.

Comentarii
  • De acord cu Kelemen Hunor ! Să se termine cu pomenile de la bugetul de stat.
    Terminați cu gargara asta ieftină că scade factura la energia electrică .
    Cu banii noștri , ai tuturor ați finanțat fabricația de panouri și invertoare din China , ați mărit dezechilibrul balanței de plăți și cel mai mult a fost afectată stabilitatea funcționării Sistemului Energetic Național.
    Acum , trebuie să cheltuim alți bani pe stocarea de energie pentru a rezolva problemele create de funcționarea panourilor fotovoltaice. Să construiască parcuri fotovoltaice cu instalații de stocare investitorii pe banii lor. La fel si consumatorii casnici. Să își monteze panouri fotovoltaice si baterii de acumulatori din surse proprii nu pe banii altora , pe taxele și impozitele plătite de toți cetățenii.
    La fel cu toate programele RABLA , să fie anulate , cu excepția celor pentru agricultura.
    Orice subvenție sau facilitate trebuie să aibă un scop precis și pentru o perioadă determinată de timp.
    A sosit momentul sa fie oprit programul Casa Verde.
    În rest , numai de bine.

    • Prosumator ind.

      Sunt total de acord.
      Eu am investit 35.000 lei pentru panouri si pentru baterii.
      Nu am fost ajutat nici cu 1 leu.
      Ar fi bine să nu așteptam mereu doar ajutoare si granturi.
      Numai bine!

  • Poate domnul Kelemen nu duce lipsa de bani și panouri fotovoltaice. Eu am acesat și instalat panouri prin casa verde, ca mulți altii și sunt total multumit. E o forma de protest personala total iresponsabila care nu va fi pusa în aplicare. Cei care și-au pus din buget propriu foarte bine, dar nu cred ca au invertoare și baterii made in România, cele mai performante in acest domeniu sunt Huawei din pacate. Cei care comentează sunt cei frustrați care nu au putut acesa fonduri. Cu soarele nu te pui. Pa!

  • În completare , după legea lui Kelemen este mai bine sa tăiem pădurile decât sa folosim energia verde de la soare.

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Comentariile sunt inchise

Pe aceeași temă