În contextul modificării legii evaziunii, cu amendamentul votat marți pe repede înainte care prevede că fapta de evaziune fiscală de până la 1 milion de euro prejudiciu nu se mai pedepsește penal dacă evazionistul plătește integral, procurorul european Laura Codruța Kovesi a declarat, pentru G4Media, că maniera în care s-a votat extrem de rapid această propunere ridică serioase semne de întrebare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„De obicei, în dreptul penal, aplicăm cauze de nepedepsire în circumstanțe care sunt apreciate ca fiind putin dăunătoare societății. Este greu de inteles cum frauda fiscală de o asemenea amploare poate fi considerată suficient de inofensivă pentru a nu fi pedepsită de legea penală”, a transmis Laura Codruta Kovesi.

Parcehtul European (EPPO) este responsabil pentru combaterea anumitor forme de evaziune fiscala care fraudează TVA, având în vedere ca aceasta reprezinta, în parte, un venit la bugetul Uniunii Europene

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

„În România,  din păcate, nivelul de detectare al fraudei cu TVA este foarte scăzut, iar lupta cu acest fenomen nu pare o prioritate. Dacă ne uitam în ultimul raport al Comisiei Europene, cel mai mare deficit de încasare a TVA-ului este în România – 32% – aproape dublu față de celelalte state membre”, mai spune procurorul european.

Kovesi arată că în activitatea din cadrul EPPO a identificat multe dosare de frauda la TVA anchetate în alte state, dar cu conexiuni în Romania (firme fantome care sunt pe teritoriul României, tranzacții care se derulează în România, platforme on line din România). „Cu toate acestea, cazurile identificate de autoritățile române și raportate la EPPO sunt aproape inexistente”, afirmă Laura Codruța Kovesi.

Procurorul european arată că adoptarea acestei legi ar putea fi o problemă reală pentru EPPO în investigațiile transfrontaliere: „În funcție de circumstanțe și de momentul săvârșirii faptei, cauza de nepedepsire ar putea fi aplicabilă pentru dosare de fraudă la TVA care afectează bugetul mai multor state, dacă paguba produsă în România este mai mica de un million de euro. O asemenea consecinta ar putea fi incompatibila cu obligatiile care revin Romaniei  in baza Directivei PIF”.

Kovesi transmite că va analiza care este impactul acestor modificări la legea evaziunii: „Va trebui să discutăm cu autoritățile naționale responsabile ce va însemna această lege pentru detectarea și raportarea fraudei cu TVA către EPPO. Nu numai pe hârtie, ci și în practică”, a spus Kovesi.