Companiile din sectorul cultural pot lua o finanțare unică de până la 200.000 de euro, printr-un apel derulat în perioada 1 noiembrie-1 decembrie de Ministerul Culturii, arată un comunicat de presă al instituției. Apelul vine la trei ani de la pandemie, când a fost inițial gândit pentru a ajuta sectorul care a fost închis din cauza restricțiilor anti-Covid. Economedia a scris pe larg AICI care era situația sectorului în pandemie.
Schema de ajutor minimis vizează acordarea de sprijin financiar nerambursabil sectorului cultural independent, în perioada 2023-2024, iar bugetul total alocat este de 140 milioane lei (aproximativ 28 milioane euro).
Sprijinul financiar maxim acordat unei întreprinderi/ întreprinderi unice reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro.
„Sectorul cultural independent este unul dintre acele domenii de activitate care a avut cel mai mult de suferit în cursul ultimilor ani, ca urmare a restrângerii activității din pandemie. Ca ministru al Culturii, consider că respectarea angajamentelor asumate de statul român față de cei care activează în acest sector este urgentă și obligatorie. Prin urmare, cadrul legal existent privind schema de minimis se va aplica odată cu deschiderea, la 1 noiembrie, a apelului de finanțare pentru perioada 2023 – 2024, ceea ce înseamnă punerea în practică a măsurilor atât de așteptate de industrie”, a declarat ministrul Raluca Turcan.
Apelul de finanțare va fi deschis în perioada 1 noiembrie 2023 (ora 10:00) – 1 decembrie 2023 (ora 10:00). Depunerea cererilor de finanțare se va realiza exclusiv online, în sistemul electronic disponibil pe această adresă, fiind necesară crearea, în prealabil, a unui cont de utilizator.
Ministerul Culturii recomandă solicitanților parcurgerea cu atenție a Procedurii de implementare și a Anexelor aferente Schemei de ajutor minimis în vederea stabilirii eligibilității potențialilor beneficiari și, implicit, a pregătirii cererii de finanțare și a tuturor documentelor solicitate.