Conflictul dintre acţionarii Generali se adânceşte, după o nouă demisie din Consiliul de Administraţie

Cea mai mare companie de asigurări din Italia, Generali, a anunţat luni că reprezentantul lui Leonardo Del Vecchio, al treilea mare investitor, a demisionat din Consiliul de Administraţie, pe fondul adâncirii disensiunilor dintre grup şi principalii acţionari, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Demisia lui Romolo Bardin vine după ce, săptămâna trecută, Francesco Gaetano Caltagirone a renunţat la postul său din Board şi la funcţia de vicepreşedinte. Caltagirone este al doilea mare investitor la Generali, cu o participaţie de 8,04%.

Miliardarii italieni Caltagirone (79 de ani) şi Del Vecchio (86 de ani) se opun reînnoirii mandatului directorului general Philippe Donnet. Acesta este sprijinit de principalul investitor al Generali – Mediobanca – şi de majoritatea membrilor Consiliului de Administraţie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Demisiile vin într-un moment în care Generali pregăteşte lista de nominalizări pentru un nou Consiliu de Administraţie, în aprilie.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că Board-ul Generali va discuta marţi lista iniţială de candidaţi.

Caltagirone şi Del Vecchio intenţionează să-şi prezinte propriul candidat pentru funcţia de director general, susţin sursele. Ei controlează o participaţie combinată de peste 16% la Generali, inclusiv participaţia unui acţionar mai mic, CRT, care s-a alăturat planurilor privind conducerea companiei.

Preşedintele Generali, Gabriele Galateri di Genola, a declarat că regretă decizia lui Bardin, iar grupul “a urmat standardele transparenţei absolute şi a corectitudinii stricte, în beneficiul tuturor acţionarilor”.

De la numirea sa la conducerea Generali, în 2016, francezul Philippe Donnet a consolidat finanţele grupului italian de asigurări, a redus costurile şi a extins operaţiunile de pe zonele de produse mai profitabile.

În noiembrie, Generali a raportat un profit peste estimări în primele nouă luni din 2021, pe fondul evoluţiilor bune în domeniul asigurărilor de viaţă şi al gestionării de active, şi a anunţat că a pregătit un miliard de euro pentru oportunităţi de fuziuni şi achiziţii (M&A).

Conform planului strategic pe trei ani care s-a încheiat în 2021, Generali a alocat până la patru miliarde de euro pentru M&A. A treia companie de asigurări din Europa a efectuat deja o serie de achiziţii în Grecia, Portugalia şi în Europa de Est. Recent, Generali şi-a asigurat o participaţie majoritară la Cattolica, prin oferta de preluare în valoare de 1,17 miliarde de euro pentru rivalul mai mic, în ideea de a-şi consolida şi mai mult poziţia de lider pe piaţa din Italia.

Generali a înregistrat în primele nouă luni din 2021 un profit de 2,25 miliarde de euro, în creştere cu 74% faţă de perioada similară din 2020 şi peste estimările analiştilor, de 2,13 miliarde de euro.

“În timp ce afacerile din domeniul asigurărilor de viaţă şi al gestionării de active au avut o evoluţie bună, divizia de asigurări generale s-a dovedit rezilientă în pofida impactului solicitărilor de despăgubiri pentru catastrofe naturale”, se arată în comunicatul Generali.

Generali a înregistrat în primele nouă luni din 2021 un profit operaţional de 4,4 miliarde de euro, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2020 şi peste estimările analiştilor.

Rata solvabilităţii, care măsoară soliditatea financiară a companiei, a urcat la 233% la 8 noiembrie 2021, de la 231% la 31 iulie 2021 şi 224% la finalul lui 2020.

Generali are 78.000 de angajaţi care deservesc 72 de milioane de clienţi în peste 60 de ţări. Generali PPF Holding, un joint-venture între Assicurazioni Generali (51%) şi PPF Group (49%), este prezent şi pe piaţa din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: