Deputații votează ordonanța prin care se vor putea organiza concursuri pentru posturile vacante din Parlament și alte instituții publice, chiar dacă angajările la stat sunt înghețate

Parlament, Camera Deputaților sursa foto: G4Media.ro

Camera Deputaților a adoptat ordonanţa de urgenţă 80/2022  prin care se va putea angaja personal pe posturile vacante sau temporar vacante din instituții publice precum Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministere și alte instituții publice. OUG privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar a fost primit 241 de voturi în favoare, 2 împotrivă și 31 de abțineri.

Guvernul a aprobat în iunie, printr-o ordonanță de urgență, suspendarea ocupării prin concurs sau examen, începând cu data de 1 iulie și până la 31 decembrie 2022, a posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, cu excepția posturilor unice. Prin excepție s-a permis ocuparea posturilor vacante, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, în cazul ministerelor Dezvoltării și Educației.

„În perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 și data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante”, arată proiectul de ordonanță de urgență.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

El prevede însă și două excepții, respectiv:

a) instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare – Instituții publice – denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora,

b) instituțiile publice locale, astfel cum sunt definite la art.2 alin.(1) pct.39 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare – instituții publice locale – denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022, se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.

Alte excepții la angajarea la stat după 1 iulie 2022

Prin excepție de la prevederile de mai sus, în cazuri temeinic justificate, prin Memorandum aprobat în ședința Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile și autoritățile publice prevăzute (…) cu justificarea necesității și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în buget, se arată în Nota de fundamentare.

Totodată, prin excepție de la prevederile alin.(1), în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în ședința Guvernului, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituțiile publice locale prevăzute la alin.(1) lit.b), se poate face pe baza solicitărilor temeinic justificate ale ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.

Camera Deputaţilor este for decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.