Electroargeș a renunțat la extinderea capacității de producție. Ministerul Finanțelor cere ajutorul de stat înapoi

Electroarges Sursă: Facebook/Electroargeș

Ministerul Finanțelor a emis o decizie pentru a recupera un ajutor de stat de peste 3,5 milioane de lei acordat producătorului de electrocasnice Electroargeş, se arată într-un anunț la bursă. Compania nu exclude contestarea deciziei. Conform unui răspuns al Ministerului de Finanțe, revocarea ajutorului de stat s-a realizat deoarece compania a renunțat la finalizarea investiției.

„Electroargeș SA aduce la cunoștința organelor de supraveghere a pieței de capital, acționarilor și potentialilor investitori, că în data de 12.12.2022 a recepționat decizia de recuperare a Ajutorului de Stat emisă de Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală Ajutor de Stat, în valoare de 3.537.828 lei, plătit în baza Acordului pentru finanțare nr. 176/17.09.2020, la care se adaugă dobânda de recuperat aferentă acestuia în cuantum de 80.764,25 lei”.

Electroargeș susține că „va analiza conținutul deciziei și va dispune măsurile necesare, inclusiv eventuala contestare a acesteia”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Reamintim că în octombrie Ministerul Finanțelor i-a cerut producătorului de electrocasnice Electroargeş să returneze o parte din ajutorul de stat acordat în anul 2020, iar producătorul afirma că va contesta măsura, dacă este necesar.

Electroargeș nu a răspuns la solicitarea Economedia privind motivele returnării ajutorului de stat, contestarea măsurii sau returnarea propriu-zisă a ajutorului.

Ministerul Finanțelor: Compania nu a finalizat investiția

Ministerul Finanțelor a răspuns, la solicitarea Economedia, că a cerut Electroargeș returnarea ajutorului de stat deoarece compania nu a finalizat investiția asumată în termenii promiși și nici nu a cerut o prelungire a calendarului.

Electroargeș a depus o cerere de finanțare pentru proiectul de investiții „Extinderea capacităţii de producție de componente electrocasnice în Curtea de Argeș” în data de 14 aprilie 2020.

În urma acesteia, Ministerul Finanțelor a aprobat acordarea unui ajutor de stat în valoare de 27.741.425 lei (5.711.285,08 euro), asociat unor cheltuieli eligibile în valoare de 55.482.850 lei.

Iar în data de 20 decembrie 2021 Ministerul Finanțelor a plătit către Electroargeș un ajutor de stat în valoare de 3.537.828 lei lei, pentru cheltuielile eligibile în valoare de 7.075.656,36 lei.

Conform documentației care a stat la baza emiterii acordului pentru finanțare, perioada de derulare a proiectului de investiții a fost 2020–2021.

Drept urmare, compania avea obligaţia finalizării investiției în termenele prevăzute în planul de investiții care a stat la baza emiterii acordului pentru finanțare, respectiv până la data de 31.12.2021, sau putea cere o prelungire a calendarului.

Conform Finanțelor, la 30 iunie 2022, gradul de realizare a investiției derulate de Electroargeș era de numai 19%, iar valoarea activelor achiziționate era în sumă de 10.528.298 lei.

Totodată, în cadrul unei întâlniri tehnice solicitate de Electroargeș în data de 21 septembrie, reprezentații societății au anunțat că nu vor mai continua implementarea proiectului de investiții.

„În concluzie, investiția nu a fost finalizată până la data de 31.12.2021 și nici nu a fost depusă o solicitare în vederea modificării calendarului de implementare a planului de investiții”, arată Finanțele. Drept urmare, instituția a revocat acordul pentru ajutorul de stat și acum solicită înapoi suma acordată.

Compania Electroargeş a fost înfiinţată în anul 1971, iar activitatea de producţie a electrocasnicelor a început-o în anul 1973.

La finalul anului 2021, Electroargeș a anunțat că renunță la aproximativ 200 de salariați cu contract de muncă temporară. Decizia a venit după ce, în decembrie 2021, Alfred Karcher SE & Co. KG, compania germană care deţine brandul de electrocasnice Kärcher, a notificat compania românească în data de 6 decembrie în privința rezilierii unui contract de furnizare începând cu 30 iunie 2022, a unui contract de împrumut a sculelor şi dispozitivelor, precum și restituirea acestora până la data de 30 aprilie 2022.

În schimb, Jurnalul de Argeș scria că Electroargeş a început să lucreze cu chinezii de la Haier Tech, care, la finalul anului trecut, au deschis în țara noastră o fabrică de frigidere și realizează componente pentru aceste frigidere.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: