Eu am respins opera lui Marx după ce am studiat-o cu creionul în mână (Op-ed)

Lucian Croitoru InquamPhotos - George Calin

Pentru economiștii români care îl critică pe Hayek vreau să aduc în discuție următoarea problemă: critica trebuie făcută după ce te asiguri că l-ai înțeles pe autor. Pentru asta este necesar în primul rând să citești opera lui Hayek. Cu creionul în mână, de atât de multe ori până când înțelegi. Sunt economiști mari care nu au putut să înțeleagă pe deplin teoria monetară a lui Hayek, care este o teorie a ciclului de afaceri. De exemplu, Milton Friedman, care era adeptul metodologiei de cercetare macroeconomică promovată de Keynes, spune că “I am an enormous admirer of Hayek, but not for his economics. I think Prices and Production (1935) is a flawed book. I think his capital theory book [The Pure Theory of Capital (1941)] is unreadable. On the other hand, The Road to Serfdom (1944) is one of the great books of our time” (citatele sunt din Ebenstein, 2001, p. 81, apud Roger Garrison în „Hayek and Friedman: Head to Head”).

Evident, Friedman, care nu accepta individualismul metodologic, nu putea să înțeleagă teoria capitalului a lui Hayek și greșea când afirma că „Prețuri și producție”, unde Hayek își prezintă teoria monetară a ciclului de afaceri, este o carte conceptual greșită (flawded).

În schimb, Robert Lucas Jr., care l-a avut profesor pe Friedman („de departe”…„cel mai important profesor” al său, (Lucas 1994, apud Snowdon și Vane, „Modern Macroeconomics”, 2005, p. 165) și care a îmbrățișat ideea lui Hayek referitoare la necesitatea fundamentelor microeconomice în teoria și metodologia macroeconomică spune că Hayek în cartea sa intitulată „Monetary theory and the trade cycle” (London, 1933), care a apărut mai întâi în germană în 1929, a fost cel care a pus întrebarea cheie referitoare la cum poate fi inclus ciclul economic în teoria generală a echilibrului a Școlii de la Lausanne. Această întrebare a fost recunoscută și a stat în centrul atenției economiștilor până când a apărut „diversiunea keynesistă” care a dus la „the apparently simpler question of the determination of output at a point in time, taking history as given” (Lucas, „Understanding business cycles”, p. 7, in Karl Brunner and Allan în H. Meltzer (eds), „Stability of the Domestic and International Economy”, Amsterdam: North Holland, 1977, pp. 7-30.).

Lucas mărturisește într-un interviu dat pe 3 ianuarie 1997 că s-a considerat cândva un economist aparținând Școlii Austriece de gândire, dar aceasta a fost doar rezultatul „citirii eronate (misreading) a lui Hayek și a altora” (Interviul prezentat în Snowdon și Vane, op. cit., p. 272-293). Este încă o dovadă că Hayek nu este ușor de înțeles dacă nu sunt clarificate și explicate diferențele între concepte cum ar fi catalaxie și economie, ignoranță și informație perfectă, consecințe neintenționate și anticipații raționale, raționalism și ordine spontană, echilibrul general, competiție și antreprenoriat. Cu atât mai greu este să te asiguri că poți înțelege toate acestea doar din literatura secundară.

În prezent, economiștii care doar citesc ce au scris alții despre complicata operă a lui Hayek și apoi exprimă aderență la acele idei își asumă riscul să reproducă erorile și interpretările greșite ale celor pe care îi citează. Eu am asistat la câteva discursuri care îl resping pe Hayek fără ca autorii discursurilor să-l fi citit, folosind argumentele inexacte sau incomplete ale altora.

În iureșul progresist (socialist) care inundă lumea din nou, Hayek este respins[1] mai ales de cei care nu îi cunosc opera, dar care cred că o pot înțelege citind literatura secundară. Dar este exact invers, este nevoie mai mult ca oricând de Hayek „cel citit”. Practica la care m-am referit mai sus nu este frecventă doar la economiștii români, ci la toți cei care, ca și Keynes, pleacă de la câteva rezultate empirice și se chinuie să găsească o teorie subțire pentru a explica faptele. După aceea se mândresc cu „faptul” că teoria este confirmată de practică. În discursul din 11 decembrie 1974, când a primit Premiul Nobel, Hayek a spus: „pe baza acestui standard, pot să existe astfel evidențe „științifice” mai bune pentru o teorie falsă, care va fi acceptată pentru că este mai „științifică”, decât pentru o explicație validă, care este respinsă pentru că nu există suficientă evidență cantitiativă pentru ea”.

Caracterul extins al practicii de a-l critica pe Hayek doar pe baza unei literaturi secundare și nevoia de a reveni la Hayek este menționată nu de ieri, de azi, ci de ceva timp: „Yet a large part of Hayek’s work has experienced years of neglect. As Dostaler (1994, p.148) has emphasized, it is important to read what Hayek actually wrote. Like Adam Smith, he is cited but unread (Hamouda and Rowley, 1994, p. 178), which leads to inaccuracy and distortion. Yet even in his Teutonic professor style, his work has much greater immediacy than the secondary literature. Return to this work is both necessary and profitable.” (Denis O’Brien, „Hayek in the history of economic thought”, în „Elgar Companion to Hayekian Economics”, Edward Elgar, 2014).


[1] Este astfel ușor de înțeles de ce teoria ciclului de afaceri a lui Hayek prezentată în „Prices and Production”, ca și ideile sale referitoare la ordinea spontană (prin care a extins subiectivismul de la teoria valorii la procesele pieței începând din 1936, când a prezentat la London Economic Club eseul fondator „Economics and Knowledge”) au trecut în umbră odată cu extinderea ideilor socialiste după Marea Depresie din anii 1929-1933, mai ales în contextual apariției „Teoriei Generale” a lui Keynes, despre care Lucas spune că „a fost un răspuns politic la (Marea – nota mea) Depresiune” (Arjo Klamer, „Conversations with Economists”, 1984, p. 56). După Marea Depresie, teoria ciclului de afaceri a lui Hayek era greu de înțeles, dar și de acceptat, în contextul în care ideile socialiste se răspîndeau, inclusiv în rândul economiștilor de la London School of Economics, unde Hayek a predat până în 1950. Hayek a respins teoria macroeconomică a lui Keynes ca invalidă pentru că nu putea fi redusă la acțiuni individuale (fundații microeconomice) și pentru că utilizează agregate care nu influențează vreodată deciziile individuale (Prices and Production, 1935) și „ascund” procese economice („Mr. Keynes’ aggregates conceal the most fundamental mechanisms of change”, în „Reflections on the Pure Theory of Money of Mr. J. M. Keynes”, Economica, No. 33, 1931, p. 277). Similar, Lucas spune că influența majoră a lui Keynes nu a fost teoretică, ci „a fost ideologică”, acceptând totuși că „Teoria Generală” a transmis mesajul important că depresiile economice pot fi rezolvate în cadrul democrațiilor liberale, fără a apela la planificarea centralizată pe care o invocau ideile socialiste ale vremii. Totuși, răspunzând întrebării dacă cei ce studiază macroeconomia ar mai trebui să citească Teoria Generală, Lucas a spus sec: „Nu.” (Snowdon și Vane, op. cit., p. 275).

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile sale nu reprezintă poziția băncii sau a redacției

Foto: Lucian Croitoru (InquamPhotos - George Călin)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *