Guvernanța corporativă în cleptocrație

În România, guvernanța corporativă a fost, ani la rând, una dintre promisiunile favorite ale reformiștilor de cabinet. Teoretic, ar fi trebuit să devină un mecanism de profesionalizare a conducerii companiilor cu capital de stat, de scoatere a lor din logica feudală a numirilor politice și de creștere a performanței economice. În practică, s-a transformat într-un decor de carton, folosit pentru a acoperi perpetuarea neaoșelor practici păguboase.

Implementarea reformelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – în special cele care vizează întreprinderile publice – a pus lupa exact pe această problemă: selecția conducerii în întreprinderile publice, denumite curent „companii de stat”. Comisia Europeană a urmărit îndeaproape respectarea jaloanelor privind numirile transparente și competitive în consiliile de administrație, precum și modalitatea în care legislația incindentă – inclusiv principiile OCDE – este aplicată în funcționarea conducerii administrative și a celei executive. România, însă, cel mai probabil a eșuat, din nou, în a demonstra că poate respecta propriile angajamente.

În mai multe cazuri, autoritățile publice tutelare au tratat selecțiile ca pe o formalitate incomodă, bifată în grabă sau amânată fără explicații. În locul proceselor deschise, bazate pe merit și experiență, s-au derulat proceduri opace, marcate de lipsă de profesionalism, intervenții politice și decizii arbitrare. Consecințele nu sunt doar de imagine. Statul român riscă să piardă – și în unele cazuri deja a pierdut – zeci de milioane de euro din fondurile PNRR. Acești bani nu erau o simplă finanțare externă, ci resurse destinate reformei, dezvoltării și modernizării infrastructurii publice. Fiecare milion pierdut este o șansă irosită de a construi un stat funcțional – stradă, școală sau spital pentru români.

Analize Economedia

ANALIZĂ Hidroelectrica a ajuns să vândă energia către clienții en-gros la un preț mai mare decât către clienții finali / O anomalie economică ce ridică semne de întrebare pentru investitori

ANALIZĂ Achizițiile majore de armament făcute sau planificate de România după invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022: MLI-uri, sute de tancuri, nave și avioane „stealth” F-35

ANALIZĂ Sectorul utilităților de la bursa românească a performat mai bine decât indicii sectoriali din SUA, Germania și Franța, dar rămâne dependent de reglementări și volatilitate legislativă / „Sectorul utilităților din România nu mai este unul pur defensiv”

ANALIZĂ Ce companii din România caută angajați, în plin „sezon” de concedieri și strâns cureaua. Care sunt domeniile care oferă cele mai multe oportunități?

ANALIZĂ Fondurile de pensii private plasează aproape 70% din economiile românilor pentru bătrânețe în datoria publică, prin achiziția de titluri de stat la dobânzi care nu acoperă rata inflației

GRAFICE Analiză Roland Berger: Care este rolul României în tranziția Europei la o industrie a apărării pregătită să înfrunte provocările actuale și viitoare?

ANALIZĂ | 14 analiști locali și străini văd acțiunile Hidroelectrica la 113,88 de lei în următorul an, sub prețul din piață de 121,6 lei / Compania de stat este percepută ca ușor supraevaluată la nivelul actual

ANALIZĂ | Foarte mulți români angajați în București și Ilfov locuiesc de fapt în acte în alte județe

ANALIZĂ Investitorii plătesc mai mult pentru profiturile Petrom și Romgaz decât în cazul altor companii similare precum MOL, KMG, OMV sau Orlen / Romgaz ar putea oferi dividende mai mici investitorilor, având în vedere investițiile care necesită mult cash

ANALIZĂ Acțiuni vs. cifre: Cum au evoluat acțiunile marilor companii de la Bursa de Valori București față de rezultatele lor financiare în ultimii ani

ANALIZĂ. Ce ar putea însemna majorarea capitalului social pentru firme: Măsură necesară, dar creșterea e prea bruscă. Noile înregistrări de firme s-ar putea reduce/ Cristian Bărcan, fondator REGnet: „Impactul ar fi resimțit mai ales de firmele mici, motorul economiei, care reprezintă peste 95% din totalul companiilor din România”

România bogată, România săracă: Hărțile țării, colorate în funcție de PIB și investiții străine/ Care sunt județele cele mai atractive și cine rămâne în urmă?

ANALIZĂ | „Singura variantă ca eu să pot sta în București este să împart chiria” / Cum își gestionează tinerii bugetele în fața scumpirilor și noilor taxe

ANALIZĂ. Ce acțiuni de la Bursa de Valori București au „bătut” constant piața în ultimii cinci ani / Două companii din eșalonul doi se fac remarcate

ANALIZĂ Ce companii de la bursa românească au oferit în ultimii cinci ani cele mai consistente randamente ale dividendelor / Cum se schimbă topul dacă luăm în calcul și evoluția acțiunilor

Piața imobiliară din Dubai atrage românii, dar rămâne una de nișă / Este un recul pe piața din România, dar aceasta rămâne încă atractivă pentru investitori, spun agenții imobiliari/ Care este profilul investitorului român în imobiliarele din Dubai

ANALIZĂ Expansiunea discretă a Ungariei în România: companii și afaceriști apropiați de Viktor Orban cumpără business-uri românești

ANALIZĂ. Cei mai importanți angajatori IT din România au renunțat la sute de salariați într-un an. Compania care conducea topul din 2023 a rămas fără 1.000 de angajați în 2024

Imperiul Pavăl: de la un magazin modest în Bacău în 1992 la un gigant cu investiții de peste 20 de miliarde de lei în 2025 / De la bricolaj, imobiliare și construcții, la energie, agricultură, pharma și turism – ANALIZĂ Economedia

ANALIZĂ Economedia. Unde se va situa România în clasamentul european al taxării, după majorările anunțate de Guvern / Avertisment: Pierdem principalele avantaje și competitivitate, ce punem în loc?

ANALIZĂ Tablou în piața muncii: Rata șomajului a ajuns în primul trimestru al anului la cel mai ridicat nivel din 2020 încoace/ Numărul de persoane ocupate a scăzut cu aproximativ 323.000 în interval de un an. Ce urmează?

ANALIZĂ Bursa de la București, printre cele mai ieftine din regiune și cu dividende generoase / Ungaria ne-a depășit la randamentul dividendului și este chiar mai ieftină decât România

ANALIZĂ Băncile românești listate la bursă sunt mai ieftine în termeni de profitabilitate comparativ cu cele din regiune. La ce multipli se tranzacționează acțiunile BRD și Banca Transilvania comparativ cu bănci din Austria, Cehia, Croația, Grecia, Ungaria, Polonia și Slovacia

ANALIZĂ Ce industrie de apărare are România. De la scandaluri, politizare și subfinanțare, la noul context european, care aduce finanțări uriașe de Apărare pentru țările UE

ANALIZĂ Economedia: Tot mai multe mașini chinezești, și noi și rulate, pe șosele românești

Analiză. Turbulențele din industria auto se văd din plin în România: Sute de concedieri anunțate în interval de numai câteva săptămâni de către companii active în acest sector în țara noastră

Analiză. Transportatorii români iau locul celor polonezi pe piețele europene, cu flote mari și șoferi gata să călătorească în întreaga UE / Provocări din cauza stagnării economice și a crizei fiscale, care crește taxe și reduce avantajul de cost

ANALIZĂ Se pregătește sezonul de admiteri. Ce taxe de studii percep universitățile și cât costă cazarea la cămine în marile centre din țară?

ANALIZĂ Cum se schimbă topul companiilor de curierat din România după ce Sameday a cumpărat Cargus / Primele 10 firme au afaceri de peste 5 miliarde de lei

ANALIZĂ Produse românești în supermarketuri: Marile lanțuri de retail spun că au sute de parteneri locali. Care sunt produsele cu cea mai mare acoperire locală?

Eșecul nu poate fi pus pe seama unei erori colective vagi. El are cauze precise și responsabili clari: miniștri care au tratat reforma cu indiferență sau dispreț, funcționari care au ignorat termene și standarde, directori care au acceptat compromisul în locul integrității. Toți acești actori au acționat – sau au omis să acționeze – într-un mod care a produs un prejudiciu direct și cuantificabil. Într-o guvernanță autentică, fiecare actor instituțional are o răspundere clară. În cleptocrație, însă, răspunderea este diluată deliberat, iar eșecurile devin anonime. Nimeni nu semnează paguba, nimeni nu plătește factura, nimeni nu-și dă demisia.

România nu duce lipsă de legi bune în domeniul guvernanței corporative. Ordonanța 109/2011, completată de legislația secundară, oferă un cadru suficient, aliniat la principiile OECD, chiar dacă efortul de a-i diminua conținutul este unul permanent și tenace. Dar legislația, oricât de bine redactată, devine inutilă atunci când este ignorată sistematic sau aplicată doar formal. În multe dintre ministerele implicate, reforma guvernanței corporative nu a fost niciodată tratată ca o prioritate strategică. A fost o sarcină de serviciu trecută într-un fișier Excel, fără resurse reale, fără voință politică și, mai ales, fără înțelegerea consecințelor. Acolo unde a existat bunăvoință, a lipsit competența. Acolo unde a existat competență, politicul a blocat demersul și a eliminat competența.

Selecțiile au fost, în cel mai bun caz, tratate ca episoade birocratice. În cel mai rău caz, au fost instrumentalizate pentru a recompensa loialități personale, a consolida rețele de influență și a menține controlul politic asupra banilor publici. Chiar și în rarele situații în care selecțiile pentru consiliile de administrație directorate sau directori au fost derulate corect, cu respectarea principiilor de competență și transparență, au apărut imediat reacții de respingere din interiorul sistemului. Soluțiile au variat de la anularea procedurilor, intimidarea candidaților independenți sau îndepărtarea acestora sub pretexte birocratice, totul pentru a nu altera tiparul politic și clientelar deja consacrat. Astfel, companiile de stat au rămas feude moderne, gestionate după reguli informale. Câștigarea unor procese în instanță de către cei nedreptățiți se întâmplă doar după lungi perioade de timp și consecințele sunt neclare.

Este greu de imaginat un mesaj mai toxic transmis partenerilor europeni decât acesta: că România cere bani pentru reforme pe care nu are nicio intenție să le aplice. Este o dublă fraudă – una financiară, alta de încredere. Și, poate cel mai grav, este un act de trădare față de cetățenii care vor suporta consecințele. Pierderile din PNRR nu pot fi tratate ca o simplă contabilitate de fonduri pierdute. Ele sunt dovada unui sistem care se autoprotejează, care sabotează din interior orice tentativă de schimbare și care a învățat să mimeze reformele pentru a evita sancțiunile externe. Este o formă rafinată de cleptocrație, în care furtul nu se mai face prin pungă, ci prin inacțiune.

Când funcționarii nu aplică legea, când miniștrii încalcă jaloanele, iar întreaga administrație ignoră standardele de integritate, rezultatul este același cu ce se întâmplă în cazul unui furt deliberat. Diferența este doar de formă, nu de fond. Banul public, în loc să fie folosit pentru dezvoltare, este compromis prin neglijență calificată. Acest tip de guvernare generează costuri pe termen lung: lipsă de investiții, încredere publică erodată, cinism instituționalizat. Și, poate cel mai periculos, creează o normalitate în care incompetența și impunitatea devin regula.
Dacă vrem să nu ne fie rușine de răspunsurile la viitoarele întrebări ale copiilor noștri, să nu fim nevoiți să plecăm din țară pentru că hoția și abuzul sunt cultură națională, poate că este timpul ca întrebările să nu mai fie generale. Cine a semnat rapoartele de etapă? Cine a condus grupurile de lucru? Cine a validat numirile neconforme? Cine a refuzat, explicit sau implicit, să respecte standardele asumate în fața Uniunii Europene?

Refuzul de a trage la răspundere pe cei care au generat pierderile transformă statul într-un complice al propriilor eșecuri. Nu doar că nu corectăm greșelile, dar le transmitem și mai departe, ca model de conduită acceptabilă în spațiul public.

Noua conducere a AMEPIP pare una profesionistă și pusă pe treabă. Aplicarea legii și amendarea unor conducători de autorități publice tutelare este o premieră, deși legislația există de mai bine de 14 ani. Dar, cel mai probabil, lupta cea mai grea nu va fi în zona sancționării cu amenzi a celor care ignoră legea, ci la nivelul la care nu se doresc procese de selecție corecte, nu se dorește normalitate funcțională, ci feude împărțite frățește, conform „algoritmului”.

Guvernanța corporativă în România nu mai poate fi tratată ca un exercițiu opțional. Este un test de civilizație administrativă. Fie devenim un stat capabil să-și gestioneze profesionist resursele, fie rămânem captivi unui sistem de selecție bazat pe pile, obediență și impunitate. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, România va fi din nou chemată să răspundă în fața Comisiei Europene. Iar atunci, explicațiile nu vor mai putea fi birocratice. Va trebui să arătăm nu doar ce planuri avem, ci ce am făcut efectiv. Cine a fost tras la răspundere pentru pierderile din PNRR? Ce mecanisme am schimbat pentru ca ele să nu se repete? Pentru că, în esență, atunci când statul este lipsit de resursele care i se cuvin, prin neglijență, complicitate sau cinism instituțional, vorbim despre o formă de furt. Un furt sofisticat, dar tot furt. Și trebuie să învățăm că, într-un stat de drept autentic, furtul are consecințe.