Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni seară că, anul viitor, măsurile convenite pentru reducerea cheltuielilor în administrație vor implica, în anumite locuri, inclusiv reduceri de personal, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Șeful Executivului a fost întrebat, într-o emisiune la Antena 3, dacă, în perioada următoare, vor exista reduceri de personal în sectorul public.
„În cursul anului viitor, ceea ce am stabilit, să reducem cheltuielile în administrație, va implica în anumite locuri inclusiv reduceri de personal. Nu trebuie să ne ascundem de asta. În fapt, anul viitor, toate autoritățile vor trebui să își facă un audit al schemei de personal și să vadă dacă, într-adevăr, avem personal în plus, dacă anumite posturi sunt perfect justificate sau nu și, în acest context, ele au două posibilități: sau să verifice sistemul de sporuri, sistemul de distribuție a acestui personal, unde este alocat, cum este alocat, sau acolo unde, în mod cert și indubitabil, există personal excedentar, trebuie făcute reducerile de personal, pentru că, practic, fiecare salariu care este plătit în sectorul public în mod nejustificat înseamnă niște bani în minus de la investiții, de la sănătate, de la educație și înseamnă servicii mai puține pentru cetățenii noștri”, a subliniat Ilie Bolojan.

Sursa foto: Freepik