Ghinea, atac la Boloş pe tema pensiilor speciale: Un magistrat care lucrează până la 45 de ani are de 10 ori mai mult pensia medie decât un profesor. Se gândește să dea în judecată SRI pentru că nu i-a spus cât e pensia medie a foștilor angajați

Cristian Ghinea Foto: Cristian Ghinea, Facebook

Fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea critică în termeni duri afirmaţia actualului deţinător al acestui portofoliu, Marcel Boloş, care a spus că România nu se poate comporta „ca o ţară sălbatică” în privinţa pensiilor speciale, pe motiv că aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană.

 „Suntem într-o ţară în care un magistrat care lucrează până la 45 de ani are de 10 ori mai mult pensia medie decât un profesor. Asta înseamnă ţară sălbatică”,  a afimat Cristian Ghinea în emisiunea Insider Politic difuzată sâmbătă de Prima Tv..

„Această încercare perversă a lui Dîncu, a lui Ciolacu, a lui Budăi, a lui Boloş de a încăiera societatea românească şi categorii de pensionari unii contra altora este o măgărie. Aşa cum o măgărie, eu o spun foarte clar, este această declaraţie a lui Marcel Boloş absolut halucinantă care spunea, întrebat fiind ”Ce faceţi cu pensiile speciale, le reformaţi?!, a spus: ”Dar nu suntem o ţară sălbatică!” Ştiţi cât este pensia în momentul ăsta? Un pensionar câştigă, în medie, 1800 de lei. Am făcut un calcul şi pentru profesori, un fost profesor câştigă pensie 2300 de lei. Ştiţi cât este pensia medie la magistraţi? 21.000 de lei! Deci 21.000 de lei este pensia medie, sunt magistraţi cu 40.000 de lei. Din aceşti 21.000 de lei, magistraţii au contribuit pentru 4100 de lei. Oricum e mult. Atenţie, şi vorbim de oameni care ies la pensie la 45 de ani. Am acuma un caz de profesor de fizică, a predat 43 de ani, are pensie 2600 de lei. Deci suntem într-o ţară în care un magistrat care lucrează până la 45 de ani are de 10 ori mai mult pensia medie decât un profesor. Asta înseamnă ţară sălbatică, de asta spun că este o nesimţire incredibilă pentru Marcel Boloş să vină să spună că «nu suntem o ţară sălbatică», dacă vrem să schimbăm legile, pensiile speciale”, a spus fostul ministru Cristian Ghinea.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Recent, ministrul Marcel Boloş a afirmat că pensiile speciale există în toată Uniunea Europeană și că nici nu pot fi eliminate total, fiind necesară ”o soluţie de mijloc”.

“Să ştiţi că România nu se poate comporta ca o ţară, îmi cer scuze că poate spun neacademic, sălbatică, fiindcă aceste pensii speciale există în toată Uniunea Europeană, există categorii de pensionari care beneficiază de pensii speciale. Nu suntem ţara din Uniunea Europeană care a inventat pensiile speciale, cum nu cred că ar fi firesc să fim poate printre puţinele, dacă nu chiar singura ţară din Uniunea Europeană, care să le eliminăm. Aici trebuie căutată o soluţie de mijloc şi gândit un mecanism care să fie unul echilibrat”, a afirmat Mercel Boloş, răspunzând unor întrebări privind PNRR şi pensiile de serviciu.

Pensii confidențiale la SRI

Fostul ministru Cristina Ghinea a vorbit şi despre pensiile de serviciu ale altor categorii și a arătat că în cazul foştilor diplomaţi aceasta este în medie de 6000 de lei, pentru aviatori pensia medie este de 11.000 de lei, în timp ce pentru fostele cadre din SRI pensia este confidenţială. 

În acest context, Ghinea a afirmat că oficialii SRI au dat un răspuns „în cerc”, conform căruia foştii angajaţi ai SRI „au drepturile conform legii”, atunci când au fost întrebaţi de un parlamentar care este cuantumul pensiei cadrelor care cu lucrat în acest sistem.

„Acuma o să mergem, probabil, să dăm în judecată SRI să ne spună care este pensia medie a foştilor SRI-şti”, adaugă Ghinea. 

În ceea ce priveşte pensiile militarilor, Ghinea consideră că acestea ar putea fi în mod simplu stabilite calculând, în funcţie de solda primită cât timp aceştia au fost în activitate, contributivitatea pe care ar fi trebuit să o plătească dacă legea ar fi prevăzut astfel, iar în baza acelei contributivităţi să fie calculată pensia.

Ghinea mai spune că ştie cazul unui general care are o pensie de 5.500 de lei după ce a făcut parte din echipele care au pregătit aderarea României la NATO.

„Nu este o pensie exagerată pentru un om care a avut asemenea responsabilitate”, spune Ghinea, în acest context.

Ghinea consideră că situaţia în care anumite categorii au astfel de pensii denotă că România este o „ţară în care nu ne valorizăm decât structurile de forţă”, el arătând că statisticile europene arată că România se află pe locul 3 în UE din punctul de vedere al cheltuielilor bugetare pentru structurile de forţă şi pe ultimul loc în ceea ce priveşte cheltuielile pentru educaţie.  

„Asta înseamnă ţară sălbatică, şi cu asta ne-am chinuit noi să reformăm şi de asta sunt anumite chestiuni în PNRR care încearcă să amelioreze aceste probleme pe care Comisia Europeană i le spune României de 15 ani”, adaugă fostul ministru.

Ghinea a dezvăluit că „şi în fosta coaliţie a fost rezistenţă” şi că unii membri ai conducerii PNL nu erau „foarte dornici” să reformeze sistemul pensiilor speciale.

El a dat chiar exemplul actualului premier Nicolae Ciucă, pe atunci ministru al Apărării, care ar fi spus „la noi nu se aplică”. 

„Şi atunci, pentru că nu ne-am pus de acord, am lăsat-o vag în PNRR, am spus se face reforma pensiilor speciale, cei de la Comisie au spus să fim mai specifici, şi am spus: Hai să nu pice Guvernul din cauza asta. Acum Boloş ar trebui să pună la masă pe toţi miniştrii ăştia şi să zică: Dom-le, hai să agreăm. Ei sunt un fel de sindicalişti şefi. Ăla de la Apărare: nu se aplică la noi, pensiile militarilor sunt câine lup! (…) Bode spune: La mine nu se aplică! Predoiu: La mine nu se aplică! Şi Boloş, pentru că e problema lui până la urmă, el e ministru coordonator pentru PNRR, vine şi spune ”nu suntem o ţară sălbatică”. Oamenii ăştia nu au niciun fel de consideraţie faţă de pensionari, de fapt, pentru că altfel să explice ei această diferenţă”, mai spune fostul ministru. 

Ghinea, despre Boloș în coaliție: Un fel de șoricel, pe acolo

„Oamenii ăştia sunt iresponsabili că tot amână şi aruncă pisica de la unul la altul. PNRR este un instrument mare i de reforme, şi de investiţii, de care cineva trebuie să se ocupe. Când eram eu ministru, eram un ministru coordonator pentru facerea PNRR, eram un om politic, adică jucam în partidul pe care-l reprezentam, USR, dar eram un om important, şi dvs. mă criticaţi, dom-le ce face Ghinea de la USR, adică eram cineva. Asta înseamnă că putea să merg cu Dan Barna şi cu Dacian Cioloş în acel moment la discuţiile pe coaliţie, să zic: asta este, hai să luăm o decizie politică! Marcel Boloş este un fel de şoricel, pe acolo, de tehnocrat dar nu e tocmai tehnocrat, e PNL-ist da-l iubeşte foarte mult Marcel Ciolacu, nu vrea să supere pe nimeni… Nu aşa reformezi o ţară! O ţară o reformezi având forţă politică şi punând nişte obiective politice acolo, foarte clare”, a afirmat Cristian Ghinea în emisiunea Insider Politic, sâmbătă, la Prima Tv.

Ghinea a mai afirmat că „trebuie să vină permanent bani din PNRR”, odată ce au pornit şantierele, pentru că, în caz contrar, lucrările sunt fie oprite, fie trecute pe cheltuieli de la bugetul naţional.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ghinea e supărat ca atât șpaga medie cat si pensia sunt de peste 10 ori mai mari la un magistrat decât la un profesor.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.