Grupul Renovatio Trading, furnizor de energie electrică și gaze naturale, anunță că va instala o capacitate de stocare a energiei electrice în baterii de 60,96 Mwh, în localitatea Toplița, din județul Harghita.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Proiectul companiei se numește „Realizarea unei capacități de stocare a energiei electrice (baterii) în localitatea Toplița, Jud. Harghita”, a demarat în 18 octombrie și se preconizează că va fi finalizat în data de 30 iunie 2026, potrivit unui comunicat de presă.

Proiectul va fi finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin Componenta C6, Energie, Măsura de investiții – Investiția I.4 – Lanț industrial de producție și/sau asamblare și/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) și noi capacități de stocare a energiei electrice – sub-măsura 3 – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de stocare a energiei electrice (baterii).

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Valoarea totală a proiectului depășește 136 de milioane de lei, din care valoarea totală eligibilă este estimată undeva la peste 111 de milioane de lei și valoarea maximă eligibilă nerambursabilă  la peste 15 milioane de lei.

Proiectul grupului Renovatio Trading va furniza aproximativ 12,7% din ținta de 480 Mwh de capacități de stocare asumată de România în cadrul PNRR.

Renovatio Trading SRL a intrat pe piața din România în anul 2005. Are peste 1.000 de clienți și aproximativ 5.000 de puncte de consum pe teritoriul Romaniei. Compania activează sub umbrela Renovatio.