Investiţiile private în inteligenţa artificială au scăzut pentru prima dată în ultimii 10 ani

ChatGPT Sursa foto: Dreamstime

Investiţiile private mondiale în inteligenţa artificială (IA) au scăzut în 2022 comparativ cu 2021 cu 26,7%, pentru prima dată într-un deceniu, într-un context în care creşte preocuparea legiuitorilor şi în care se înmulţesc publicaţiile despre această tehnologie, relatează agenţia EFE.

Conform ultimului raport al indicelui privind Inteligența Artificială al Universităţii Standford (SUA), investiţiile au scăzut până la 91,9 miliarde de dolari.

Deşi investiţiile private s-au redus, interesul guvernelor creşte. După o analiză a procedurilor legislative din 127 de ţări, acest raport semnalează că numărul proiectelor de lege legate de IA a crescut de la unul în 2016 la 37 în 2022.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Toate acestea în anul lansării sistemului ChatGPT, al companiei americane OpenAI, care a făcut ca IA să înregistreze un autentic boom, în timp ce au apărut semnale de alarmă privind această tehnologie.

Mai mulți oameni de ştiinţă au avertizat, într-un articol în revista Science, asupra riscurilor IA şi a posibilelor consecinţe catastrofale ale sale, totul după ce 5.500 de experţi din toată lumea au publicat o scrisoare deschisă în care militează pentru suspendarea pentru un timp a experimentelor cu IA mai puternică şi mai avansată, cea denumită “generativă”.

Agenţia Spaniolă pentru Protecţia Datelor a demarat investigaţii preliminare privind OpenAI pentru o posibilă încălcare a reglementărilor spaniole şi europene.

Italia a mers şi mai departe şi a blocat ChatGPT, considerând că nu a respectat legea protecţiei datelor consumatorilor.

Cu toate acestea, conform raportului, companiile care au integrat IA în ofertele lor comerciale au obţinut reduceri ale costurilor şi creşteri de venituri.

Chinezii, cei mai entuziaşti

În ceea ce priveşte opinia publică referitoare la IA, aceasta variază mult, în funcţie de ţară, şi chinezii sunt mult mai pozitivi în legătură cu beneficiile produselor şi serviciilor de IA comparativ cu americanii.

SUA continuă să se afle în topul investiţiilor private în IA, astfel încât mai mult de jumătate din suma de 91,9 miliarde de dolari destinată acestei zone la nivel mondial provine din această ţară, respectiv 47,4 miliarde dolari, conform raportului.

China este pe locul al doilea, cu investiţii de 3,5 ori mai mici, de circa 13,4 miliarde de dolari, urmată de departe de Marea Britanie, cu 4,37 miliarde.

Domeniul care a atras cele mai multe investiţii a fost cel al medicinei şi sănătăţii, cu 6,1 miliarde dolari, urmat de procesare şi cloud de date, cu 5,9 miliarde, şi fintech, cu 5,5 miliarde.

Boom-ul de chatbots sau roboţi de conversaţie a impulsionat marile tehnologii spre o nouă competiţie, cu SUA şi China în frunte, pe o piaţă pe care se joacă milioane de utilizatori.

ChatGPT utilizează un tip de algoritm care lucrează cu o bază de peste 300 de miliarde de cuvinte şi 570 gigabiţi de registre de date.

OpenAI este compania tehnologică responsabilă de ChatGPT, în care Microsoft a investit în 2022 circa 1,070 miliarde de dolari, la care intenţionează să adauge alte 10,7 miliarde.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: