Marcel Boloș spune că gradul de absorbție a fondurilor europene pentru 2014-2020 este de aproximativ 65%

Bani, fonduri europene, investitii, domenii de activitate, agricultura, constructii, IT, afaceri, antreprenori Sursa: Unsplash

Gradul de absorbţie a fondurilor europene în exerciţiul financiar 2014-2020 înregistrat de România în momentul de faţă este de 64,7%, a declarat, vineri, la Tulcea, într-o conferinţă de presă, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloş, citat de Agerpres.

El şi-a exprimat regretul că finanţările nerambursabile nu au avut ca rezultat până acum o infrastructură rutieră şi de utilităţi dezvoltate la nivel naţional şi că România se confruntă cu riscul de a pierde peste 9 miliarde de euro.

„Acum avem 64,7%, dar în ultimele actualizări s-ar putea să fie un pic mai crescut gradul de absorbţie. Avem 9,2 miliarde de euro în risc de decomitere, faţă de 12 miliarde de euro la preluarea mandatului. Am făcut paşi în vederea reducerii acestui risc. Am adoptat în cursul acestui an un set de măsuri pentru a preîntâmpina o eventuală pierdere masivă de bani pe care o anticipam pentru sfârşitul anului 2023″, a declarat Marcel Boloş.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Oficialul a amintit că, anul acesta, Comisia Europeană a sprijinit statele membre printr-un pachet de măsuri care vizează acordarea de vouchere pentru sărăcie energetică destinate persoanelor şi familiilor vulnerabile, iar aceasta şi alte două categorii de măsuri aplicate de România, respectiv granturile pentru capitalul de lucru şi măsurile privind creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, vor duce la majorarea gradului de absorbţie a fondurilor europene.

„Cu aceste trei categorii de măsuri vom sta mai bine şi sper să depăşim, să fim între 90 şi 95% ca grad de absorbţie. Regretul meu ca ministru este faptul că aceşti bani, în loc să-i vedem pe infrastructură de transport sau apă, canalizare, fiindcă nu i-am pregătit din timp la începutul perioadei de programare 2014-2020, suntem în această situaţie în care să găsim alternative pentru a evita pierderea banilor”, a mai spus ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Totodată, el a subliniat importanţa unei infrastructuri rutiere moderne pentru dezvoltarea comunităţilor.

„Autostrada Moldovei, care are 319 kilometri şi 4 miliarde de euro, este în momentul de faţă în curs de încheiere a contractelor de lucrări şi angajamentul Ministerul Transporturilor este ca până la finele anului, aceste contracte să fie încheiate şi sper din tot sufletul pentru regiunea Moldovei ca proiectul să fie implementat. Este vital pentru dezvoltarea Moldovei şi a României, pentru că altfel dezechilibrele nu se vor diminua, ci se vor adânci”, a menţionat Boloş.

Ministrul a semnat, vineri dimineaţă, la Primăria municipiului Tulcea, contractul de finanţare a unui proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare din judeţ care are un buget total de aproximativ 250 de milioane de euro.

„Este un contract istoric pentru că pune laolaltă foarte multe colectivităţi din judeţul Tulcea. (…) Este un program complex, pentru că presupune soluţii tehnice (subtraversări ale Dunării – n.r.) care să cuprindă şi zonele în care relieful e altfel decât unul clasic pentru sistemele de alimentare cu apă. Mai este istoric şi datorită valorii pe care o are”, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.

Contractul de finanţare a fost semnat de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi preşedintele Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară a infrastructurii de apă şi canalizare din judeţ, Anastase Moraru.

„Pentru localităţile din Deltă, proiectul prevede doar reţele de apă, deoarece investiţiile în reţele de apă şi apă uzată sunt pentru localităţi mai mari de 2.000 de locuitori, deşi există o menţiune că în situaţii speciale Jasper poate accepta. Numai că Jasper nu a acceptat iniţial, dar noi am demarat studiul de fezabilitate inclusiv pentru canalizare în aceste localităţi mici din Deltă”, a precizat Anastase Moraru.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea vizează reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din 15 comune şi oraşe din judeţ. El este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (PODD) în două etape.

Prin POIM se vor moderniza şi extinde aproximativ 23 kilometri de reţele de canalizare, cu un buget estimat de 46.391.010 euro, fără TVA, iar prin PODD se vor moderniza şi extinde reţele de apă şi canalizare cu o lungime de peste 153 de kilometri şi cu o valoare estimată de 158.456.240 euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ma gandesc ca nu le stii cu virgula!
    0,65% e posibil dupa minunatele realizari ale Guvernului!😡

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.