Ministrul Finanțelor Tanczos Barna a avertizat că în partea a doua a anunlui instituțiile ar putea fi obligate să ia măsuri radicale și să taie cheltuielile, dacă nu o fac de bunăvoie înainte.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul a spus că obliga celelalte ministere să se încadreze în bugetul pe care îl au, exprimându-și totodată speranța că „din aprilie” vom vedea „și primele rezultate concrete de reduceri de cheltuieli”. Oficialul a subliniat că „aceste cheltuieli de funcționare ale statului trebuie reduse”.

„În primele luni practic am avut efectele majorărilor salariale de anul trecut, angajările din lunile octombrie, noiembrie, decembrie, chiar și pe luna ianuarie, proceduri de angajare, de majorare de salarii începute anul trecut. Lucrurile încep să intre pe o curbă constantă și pe o curbă de reducere. Sper ca din luna aprilie să vedem și primele rezultate concrete de reduceri de cheltuieli”, a declarat Tanczos Barna, vineri, la Antena 3 CNN.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

El a atras atenția că „toate ministerele trebuie să se încadreze în bugetul pe care îl au”.

„Și acest buget trebuie respectat cu strictețe, și asta face Ministerul Finanțelor, obligă ministerele de resort să se încadreze în bugetul pe care îl au. Dacă acest lucru înseamnă să reducă cu 5%, cu 7%, cu 8% cheltuielile de funcționare, trebuie să facă acest lucru. Dacă înseamnă să nu mai angajeze deloc și, prin scăderile naturale, să reducă cu 5%, cu 6% cheltuielile de personal, acest lucru trebuie făcut”, a continuat ministrul Finanțelor.

Ministrul Tanczos Barna a reliefat importanța investițiilor și a resurselor din PNRR și din fondurile europene clasice.

Întrebat despre apelul la reformă pe care l-a făcut președintele interimar, Tanczos Barna a răspuns: „Eu sunt convins că și revenirea domnului Bolojan în echipa guvernamentală va ajuta acest lucru. Domnul Bolojan spune foarte clar și foarte bine ceea ce spune, pentru că ministerele, autoritățile locale dacă nu înțeleg că trebuie să se reducă cheltuielile vor suporta consecințele pe partea cealaltă, va trebui să ia măsuri radicale în a doua parte a anului”.

„Acest lucru poate fi evitat dacă cheltuielile sunt ținute sub control și respectă plafoanele lunare care sunt stabilite pentru fiecare minister în parte. (…) Dacă măsurile nu sunt asumate de autoritățile locale și de ministere, da, putem ajunge la momentele în care tăiem cheltuielile și se poate ajunge la un moment dat în tăiere în carne vie dacă instituțiile nu o fac de bunăvoie”, a mai declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.