Când vorbim despre aderarea României la moneda unică, pare că intrăm într-un cerc vicios de încercări nereușite, de-a lungul a 18 ani, 19 guverne și 3 președinți. În timp ce una din țările noastre vecine, Bulgaria, ne arată cum ar trebui să procedăm.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
După aderarea la Uniunea Europeană în anul 2007, România și-a asumat angajamentul de a adopta moneda euro, odată ce îndeplinește criteriile de convergență prevăzute în articolul 140 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Timp de aproape două decenii, această tranziție a rămas însă într-o zonă ambiguă: mereu dorită în discursul politic, dar amânată constant în planurile concrete de implementare. România s-a apropiat de zona euro în mai multe rânduri, dar de fiecare dată procesul a fost întrerupt sau amânat, în special din cauza dezechilibrelor macroeconomice persistente și a lipsei unor reforme legislative esențiale.
Criteriile de convergență economică, le regăsim în număr de patru, potrivit Comisiei Europene: stabilitatea prețurilor, soliditatea finanțelor publice (reflectată în deficitul bugetar și datoria publică), stabilitatea cursului de schimb (dovedită prin participarea în mecanismul ERM II- Exchange Rate Mechanism II) și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung. În mod complementar, deși nu este inclus formal în această listă, mai există o condiție esențială: compatibilitatea legislației naționale, în special a celei privind banca centrală, cu norme și obiectivele Băncii Centrale Europene. Regăsim acest criteriu în evaluările periodice publicate de Comisia Europeană, tratat separat, dar ca parte integrată a procesului de aderare.
La începutul anilor 2010, România părea să progreseze către aceste obiective. După corecțiile fiscale din perioada post-criză (2009-2011), deficitul bugetar fusese redus semnificativ, iar datoria publică se menținea în limitele relativ sustenabile. În acea perioadă, mai multe guverne au propus ținte optimiste – inițial 2015, apoi 2019 iar ulterior 2024. Cu toate acestea, în pofida unor episoade temporare de convergență nominală, România nu a reușit să stabilească o traiectorie consistentă. Potrivit Raportului de convergență publicat de Comisia Europeană în iunie 2024, România nu îndeplinea decât unul dintre cele patru criterii economice și anume datoria publică care nu depășea pragul de 60%, situându-se la nivelul de 51.1%. Inflația era încă prea ridicată, deficitul bugetar se situa la peste 3% din PIB, iar cursul de schimb nu putea fi evaluat din moment ce leul nu a fost inclus în ERM II. De asemenea, rata dobânzii pe termen lung rămânea la niveluri incompatibile cu stabilitatea cerută de tratat.
În anul 2023, inflația atinsese o medie anuală de 10,4%, iar în 2024, deși a scăzut la 5,6%, rămânea aproape dublă față de pragul de referință stabilit, calculat în raport cu cele mai performante trei state membre în materie de stabilitate a prețurilor. La rândul său, deficitul bugetar nu doar că a depășit limita de 3%, dar a fost și însoțit de lipsa unui plan fiscal credibil de consolidare. Potrivit acelorași evaluări, datoria publică nu urma o traiectorie clar descendentă, ceea a făcut ca România să nu fie eligibilă nici la acest capitol. Leul, fără participare în ERM II, nu poate fi evaluat în privința stabilității, iar dobânzile, afectate de inflația internă, nu corespund criteriilor de convergență.
Un alt obstacol semnificativ, identificat constant în rapoartele Comisiei Europene, este cadrul legislativ privind Banca Națională a României. Deși formal independentă, legislația actuală nu corespunde în totalitate cerințelor statutului Sistemului European al Băncilor Centrale. Persistă neclarități privind obiectivul principal al BNR (stabilitatea prețurilor), privind interzicerea finanțării directe a deficitului public și privind alinierea la cerințele BCE în materie de autonomie instituțională. Aceste carențe fac ca România să nu îndeplinească nici criteriul juridic, deși acesta poate fi remediat printr-o simplă intervenție legislativă, în comparație cu criteriile economice, care necesită reforme structurale de durată.
Contrastul cu Bulgaria este grăitor. Cele două state au intrat în Uniunea Europeană în același moment, dar Bulgaria a avansat cu mai multă hotărâre în direcția adoptării euro. În iulie 2020, Bulgaria a intrat oficial în ERM II, împreună cu Croația, iar ulterior a demarat o reformă legislativă pentru a adapta statutul băncii centrale la cerințele BCE. În februarie 2024, parlamentul bulgar a adoptat modificările necesare, iar în iunie 2025, Comisia Europeană a confirmat, printr-un raport special, că toate criteriile de convergență sunt îndeplinite. Bulgaria urmează să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2026. Diferența nu a fost una de resurse, ci de voință politică și de consecvență în aplicarea unui plan național.
România, deși a emis în repetate rânduri termene țintă – 2015, 2019, 2024, 2026 și mai recent 2029, nu a reușit să le respecte din cauza instabilității macroeconomice și a lipsei unui calendar legislativ clar. Fiecare schimbare guvernamentală a relansat discuția despre euro, dar fără pași concreți. Spre deosebire de Bulgaria, România nu a solicitat niciun raport de convergență anticipat, nu a depus o cerere oficială de intrare în ERM II și nu a aliniat legislația BNR la cerințele necesare.
În vara acestui an, noul guvern a lansat un pachet de corecție fiscală estimat la echivalentul a 2,1 miliarde euro (0,56% din PIB), înlăturând treptat facilitățile fiscale și optimizând cheltuielile publice. Comisia Europeană a salutat intenția de reducere a deficitului, recomandând României să-l aducă la un nivel de 2,8% din PIB până în 2030 și avertizând că nivelul deficitului de 9,3% în 2024 ar putea afecta eligibilitatea țării pentru fonduri din partea Uniunii Europene și chiar evoluția ratingului suveran. Dacă aceste măsuri completate de eficientizarea aparatului de stat, creșterea transparenței și reducerea risipei, vor reuși să reducă deficitul sub pragul de 3% și vor fi susținute de o diminuare a datoriei și de o stabilizare a inflației, România va face un pas spre îndeplinirea formală a criteriilor economice necesare aderării la euro.
Pe cale de consecință, România nu este încă pregătită pentru adoptarea monedei euro, în pofida voinței declarative a autorităților. Pentru a relua procesul, este nevoie de un plan coerent, credibil și transparent, care sa includă reforme fiscale structurale, măsuri antiinflaționiste, adaptarea legislației băncii centrale și intrarea efectivă în ERM II. Bulgaria a demonstrat că o tranziție rapidă este posibilă atunci când există voință instituțională reală și disciplină economică. România mai are timp, dar nu și luxul de a continua ezitările.
Cristina Petrescu este Managing Partner al TPA România din 1 ianuarie 2024 și partener fondator al practicii de audit și servicii conexe. Cu o experiență profesională de 30 de ani, inclusiv în cadrul unei companii Big 4, în România și în Statele Unite, Cristina oferă expertiză în angajamente de due diligence și consultanță la tranzacții, fiind totodată expert financiar în proceduri de arbitraj internațional.
Opiniile exprimate în această rubrică nu reprezintă neapărat poziția redacției.