Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, se declară convins că proiectul de buget al Municipiului Bucureşti, scos joi de pe ordinea de zi a Consiliului General, va fi adoptat în perioada următoare. El a precizat, pentru B1Tv, că din proiect au fost tăiate foarte multe investiţii, având în vedere că bugetul Capitalei a fost “redus substanţial”, odată cu aprobarea legii bugetului naţional. Din acest motiv, el a apreciat că 2025 este “un an pierdut” pentru Bucureşti, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Problema nu este ce s-a întâmplat azi. Problema e ce s-a întâmplat la legea bugetului naţional, de acum o lună şi jumătate – două, pentru că acolo a fost redus substanţial bugetul Primăriei Capitalei, în ciuda unui referendum care spunea că bugetul PMB trebuie să crească în raport cu sectoarele, nu să scadă. Plecând de la ce s-a întâmplat atunci, avem un proiect din buget din care obligatoriu am tăiat foarte multe investiţii, deşi sunt absolut necesare pentru Bucureşti. Şi acum a fost, cum să spun… o declaraţie politică. Până la urmă o să treacă bugetul. O să ne întâlnim, o să negociem, o să treacă bugetul. Problema nu este între primarul general şi Consiliul General. Problema este raportul de ani de zile între Primăria Capitalei şi autorităţile naţionale”, a spus edilul general.

Nicuşor Dan a menţionat că autoritatea locală pregătise documentaţiile pentru multe investiţii, dar că acestea nu vor putea fi implementate. În Bucureşti sunt necesare lucrări la spitale, precum şi consolidarea pasajelor, a spus el.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

“Anul acesta este un an pierdut pentru Bucureşti. Noi o să plătim salarii, o să tundem iarba din parcuri, o să plătim subvenţia la transportul public şi termoficare. Şi în rest o să mai cârpim nişte lucruri, asta o să facem noi un an de zile. (…) Sunt multe lucruri pe care pur şi simplu le-am tăiat doar ca să nu ne împotmolim la un moment dat cu totul cu bugetul. (…) Teoretic, la rectificarea bugetul poate să crească (bugetul, n.r.), dar în situaţia financiară a României nu cred că putem să avem vreo speranţă”, a precizat edilul general.

Întrebat dacă situaţia bugetului ar putea avea o legătură cu candidatura sa la prezidenţiale, Nicuşor Dan a răspuns afirmativ.

“Da, sunt convins. Nu avea rost să facem un circ azi. Am scos proiectul de pe ordinea de zi pentru că am avut o discuţie înainte şi mi s-a spus că nu va fi votat. L-am scos de pe ordinea de zi şi o să mai avem nişte întâlniri săptămânile viitoare, astfel încât la şedinţa următoare să putem să îl votăm”, a precizat primarul general.

Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2025 a fost scos joi de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Propunerea a venit din partea primarului general, Nicuşor Dan, şi a fost susţinută în unanimitate de către CGMB.

Alianţa PSD – PNL – PUSL a cerut, marţi, primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, să includă în buget sume pentru achitarea datoriilor curente şi să prezinte un proiect de reformă a administraţiei şi de eficientizare a cheltuielilor de personal. Alianţa, care formează majoritatea în Consiliul General, a anunţat că se va abţine la votul pe proiectul de buget, dacă “Nicuşor Dan nu pune interesul bucureştenilor deasupra propriilor interese”.