Președinte APIA: “Trebuie găsită o formulă pentru ca invazia de maşini vechi şi de motorizări poluante să înceteze”/ Viitorul este zero emisii şi nu pare să existe o altă soluţie

rabla, masini, masini vechi, cimitir masini Sursa foto: Unspash/Sergio Souza

Piața din România are nevoie de o formulă pentru ca “invazia” de maşini vechi şi de motorizări poluante să înceteze în România, în condiţiile în care toată Europa funcţionează cu taxe pe carbon, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citat de Agerpres. România are multe probleme în acest sector: vârsta înaintată a parcului auto; mortalitatea ridicată înregistrată în traficul rutier; gradul de poluare consemnat în marile aglomerări urban.

“Lucrurile s-au accelerat în domeniul electromobilităţii. Viitorul este zero emisii şi nu pare să existe o altă soluţie. Maşina electrică este o maşină care este propulsată eminamente electric. Discuţia care se naşte este legată de cum aducem, respectiv cum înmagazinăm energie electrică la bordul automobilului. APIA este foarte activă vizavi de programe privind înnoirea parcului auto. Am avut discuţii cu ministrul Mediului, care este un om onest care vrea să facă lucruri. Am fundamentat împreună cu colegii de la ACAROM o strategie ce poate da predictibilitate acestor programe. Credem că trebuie găsită o formulă ca invazia aceasta de maşini vechi şi de motorizări poluante să înceteze. Noi nu putem să acceptăm un lucru: Biblia din punct de vedere ecologic se numeşte CO2. Totul se reduce la CO2. Toată Europa funcţionează cu taxe pe carbon la maşini şi asta nu e o noutate”, a spus Vardie.

Cei de la APIA spun că susțin orice iniţiativă care limitează numărul de maşini vechi şi foarte poluante care intră in parcul auto naţional, fie prin reintroducerea unei taxe de înmatriculare sau actualizarea impozitului anual.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

“În 2009, vechimea medie a parcului auto din România era de aproximativ 8 ani, în 2022 aceasta a ajuns la 17 ani, cu perspective de a se menţine pe un trend ascendent. Acest lucru este foarte grav, arată cât de aproape suntem de un dezastru ecologic, în condiţiile în care dezastrul demografic a avut deja loc pe fondul siguranţei rutiere deficitare. Pentru evitarea înrăutăţirii acestei situaţii, APIA vine cu o serie de propuneri şi idei către ministere şi organismele guvernamentale (…) APIA sprijină orice iniţiativă care limitează numărul de maşini vechi şi foarte poluante care intră în parcul auto naţional, precum reintroducerea unei taxe de înmatriculare şi actualizarea impozitului anual, ambele bazate pe criterii mediu (emisii de CO2 şi norma de poluare a maşinii). O altă idee ar fi implementarea unui mecanism prin care să se accelereze retragerea din circulaţie a autovehiculelor vechi, în virtutea angajamentului din PNRR care prevede eliminarea din circulaţie a 250.000 de autovehicule uzate, fie prin stimularea financiară a casării, fie prin fiscalizarea suplimentară a maşinilor foarte vechi. Însănătoşirea şi întinerirea parcului auto din România este un obiectiv primordial”, susţin experţii.

Aceştia menţionează că, pe lângă decarbonizare, sectorul auto din România se mai confruntă şi cu alte probleme care afectează într-o măsură mult mai mică alte ţări.

“Este vorba de fenomene nesănătoase şi nesustenabile constatate în numeroase rânduri referitoare la piaţa şi parcul auto din România în privinţa cărora au fost propuse măsuri de contracarare, care, în anumite cazuri, s-au şi materializat, de cele mai multe ori fără succes sau cu succes moderat sau de scurta durată: vârsta înaintată a parcului auto; mortalitatea ridicată înregistrată în traficul rutier; gradul de poluare consemnat în marile aglomerări urbane, imputabil în mare măsură parcului învechit”, notează organizaţia.

Printre propunerile APIA se mai află alinierea la tendinţa europeană de apropiere către deţinerea unui parc auto cu zero emisii. “De exemplu, Norvegia îşi propune ca, până în 2025, să fie cumpărate doar automobile verzi, Anglia şi Germania propun ca, până în 2035, să scoată tot ce este poluant din oferta. În acest sens, putem enumera deja câţiva producători care achiesează la aceasta orientare: Jaguar, Volvo, Ford etc.”, susţin specialiştii Asociaţiei.

Totodată, alte iniţiative discutate în cadrul APIA se referă la: susţinerea oricărei tehnologii verzi ce poate determina emisii zero “la ţeavă”, acordarea de bonusuri pentru potenţialii cumpărători care aleg să achiziţioneze un automobil fabricat într-o uzină neutral din punctul de vedere al emisiilor de CO2 sau care înglobează o cantitate importantă de materiale reciclate.

Până în anul 2030, Comisia Europeană doreşte să fie reduse cu 55% emisiile de CO2 provenite de la autovehiculele noi vândute din Europa, faţă de anul 2021 şi să elimine complet aceste emisii ale maşinilor noi, până în 2035.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: