România se află în cursul unei furtuni economice care încă nu este resimţită la adevărata ei violenţă, iar finalul de an va fi dificil atât pentru populaţie, cât şi pentru companii, a afirmat, joi, Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor din Construcţii (ARACO), citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Suntem în cursul unei furtuni economice de o violenţă pe care încă nu o resimţim integral, potenţialul social catastrofal se va vedea începând cu iarna aceasta şi predictibilitatea este destul de discutabilă pentru modul în care vor fi finanţate proiectele. O bună parte din cheltuieli se va duce spre a ajuta oamenii să-şi plătească facturile la energie sau pentru a acoperi preţurile la alimente. Asta înseamnă că resursele pentru investiţii vor fi afectate, iar pentru construcţii înseamnă impredictibilitate şi vor fi eforturi mari să ne adaptăm la o altă realitate”, a spus Plosceanu.

Finalul de an va fi dificil atât pentru firme, cât şi pentru oameni, crede el.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Pentru constructori, principalele probleme sunt legate de lipsa forţei de muncă la nivel calificat, refuzul unor autorităţi de a accepta scrisorile de garanţie emise de IFN, precum şi modificarea peste noapte a Codului fiscal, odată cu eliminarea unor facilităţi pentru acest sector.

“Senzaţia noastră este că nu se înţelege acest fenomen. O firmă de construcţii nu se face într-o lună, oamenii nu se iau de la supermarket”, a mai arătat reprezentantul ARACO.

Acesta a arătat că este necesară îmbunătăţirea şi flexibiliarea legislaţiei şi a procedurilor de aducere a forţei de muncă din statele care nu aparţin Uniunii Europene.

O altă problemă este faptul că nu există programe asumate de mentenanţă a infrastructurii rutiere, dar nici pentru infrastructura critică, precum poduri, stadioane, diguri. Astfel că este esenţială promovarea cu celeritate a unor programe specifice de mentenanţă.