Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Cristian Stănică, a precizat că instituţia pe care o conduce se concentrează pe o schimbare a modelului economic, care va permite României să atingă în orizontul anilor 2024 – 2026 o creştere economică anuală medie de 5%, transmite Agerpres. Noul model economic ar trebui să se bazează pe o stimulare a creşterii economice prin investiţii.

Precizările au fost făcute cu ocazia webinarului “Perspectiva Europeană a Dezvoltării României”, organizat în cadrul programului România-Orizont 2030, proiect derulat de Institutul pentru Libertate şi Democraţie (ILD), în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate.

“Ne concentrăm pe o schimbare a modelului economic, în sensul că noul model economic se bazează pe o stimulare a creşterii economice prin investiţii, în special, care la rândul lor vor fi finanţate prin fondurile europene şi un rol important îl va avea Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Vechiul model al dezvoltării bazat pe creşteri spectaculoase ale consumului şi ale veniturilor salariale este oarecum comutat pe un nou model bazat pe o creştere a investiţiilor, ceea ce va permite, credem noi, ca pe termen mediu, undeva la orizontul anilor 2024 – 2026 să atingem o creştere economică anuală medie de 5%”, a declarat Cristian Stănică, conform unui comunicat ILD.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a arătat în intervenţia sa că scăderea de PIB de anul trecut nu a fost atât de mare pe cât anticipa, iar revenirea din acest an pare să fie una foarte puternică.