Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, susține că nu a fost audiat până acum în dosarul Nordis, deschis de procurori în toamna anului trecut. „N-am un centimetru călcat pe lângă lege. Toate lucrurile s-au făcut de către mine cât se poate de legal”, a spus Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor susține că are chitanțe care dovedesc că și-a plătit singur cota-parte pentru zborurile cu avioanele private închiriate de firma Nordis și le va pune la dispoziția „celor care, eventual, sunt interesați să le vadă”.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Întrebat dacă a plătit în jur de 2.000 de euro pentru locurile în avionul privat, Sorin Grindeanu a răspuns: „Cam așa, cam așa”. Publicațiile G4Media și Recorder au dezvăluit că liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Alfred Simonis au călătorit în mai multe rânduri cu avioane private închiriate de firma Nordis. În unele zboruri, liderii politici erau însoțiți chiar de principalul acționar al Nordis, Vladimir Ciorbă, și de soția acestuia, Laura Vicol – fost deputat PSD. Cei doi au fost arestați preventiv la începutul anchetei, apoi eliberați, transmite News.ro.
Dialog cu Sorin Grindeanu
Insider politic: Ați fost audiat până acum de procurori în dosarul Nordis?
Sorin Grindeanu: N-am încălcat legea o secundă. Sunt disponibil; dacă se vor cere clarificări, le voi pune la dispoziție. N-am un centimetru, așa cum am spus, călcat pe lângă lege. Toate lucrurile s-au făcut de către mine cât se poate de legal. Dacă voi fi solicitat să dau…
Insider politic: N-ați fost până acum?
Sorin Grindeanu: Nu.
Insider politic: N-ați fost audiat? Nu v-a sunat niciun procuror?
Sorin Grindeanu: Nu.
Insider politic: Facturile le aveți?
Sorin Grindeanu: Am spus acest lucru, că am facturi. Le voi pune la dispoziția celor care, eventual, sunt interesați să le vadă. N-am niciun fel de abordare care să fugă de anumite lucruri pe care le-am făcut și n-am de ce să-mi fie rușine.
Insider politic: Atunci, mai bine ieșiți cu ele.
Sorin Grindeanu: Eu am mers în aceste deplasări pe banii mei personali. N-am de ce să mă ascund. Am mers împreună cu fiul meu și, repet, dacă voi fi solicitat, n-am niciun fel de problemă să le fac publice sau să le pun la dispoziție, neavând nicio secundă sau neîncălcând legea, nici măcar…
Insider politic: Cam cât ați plătit?
Sorin Grindeanu: A prezentat și Marcel Ciolacu cu acele facturi.
Insider politic: Cam 6.500 de lei pentru două persoane. Nu e puțin?
Sorin Grindeanu: Nu știu dacă e așa. Adică sunt lucruri pe care nu le țin minte exact, dar nu, n-au fost doar așa.
Insider politic: Au fost mai mult de 2.000 de euro, să spunem? În jurul a câtorva mii de euro?
Sorin Grindeanu: Da, cam așa, cam așa.
Insider politic: Cam 2.000 de euro?
Sorin Grindeanu: Cam așa, cam așa.
Insider politic: Ca să ne facem o idee cât costă, totuși, de persoană, un zbor privat.
Sorin Grindeanu: Să știți că depinde. Din ce am înțeles, nu sunt neapărat un specialist, dar poate să închirieze cineva un avion și să subînchirieze locurile. Adică sunt diverse abordări.
Insider politic: Cu doamna Vicol ați mai discutat, ați mai rămas în contact?
Sorin Grindeanu: Nu. Eu am cunoscut-o în Parlament, în 2021. Nu o cunoșteam dinainte. În septembrie, când am văzut – nu eu, ci și ceilalți colegi ai mei – că există anumite semne de întrebare, de atunci nu am mai discutat.
Insider politic: Și ați exclus-o din partid.
Sorin Grindeanu: Nu, și-a dat demisia, dacă-mi aduc aminte.
Insider politic: Spune că forțată de liderii PSD.
Sorin Grindeanu: Ok, dar nu de mine. N-am avut așa… Sau de altcineva. Știu că și-a dat demisia. Eu cred că a avut o abordare corectă extrăgându-se din PSD. E un proces pe rol, așa cum ziceți și dumneavoastră.
Insider politic: Nu e proces, încă e anchetă.
Sorin Grindeanu: E o anchetă. Haideți să vedem ce se va întâmpla, fiindcă nu vreau să dau neapărat verdicte, cred că e bine să le dea, totuși, instanța.
Insider politic: Pentru dumneavoastră, e o piatră de moară mai mare scandalul Nordis decât a fost Ordonanța 13?
Sorin Grindeanu: Ordonanța 13 a fost urmată de Ordonanța 14, așa cum bine știți.
Insider politic: Care a anulat Ordonanța 13.
Sorin Grindeanu: Și, da, eram într-o coaliție atunci. Și coaliția-mi spusese: „Trebuie să dai aceste lucruri”. Nu le-am inventat eu. Dar, ca prim-ministru, ce pot să vă spun că mi-am asumat total, deasupra deciziilor coaliției din acea perioadă, a fost Ordonanța 14. Acolo a fost peste decizia coaliției.
Insider politic: I-ați cerut lui Florin Iordache, ministrul Justiției atunci, să dea Ordonanța 14 și să-și dea demisia?
Sorin Grindeanu: Eu i-am cerut.
Insider politic: Peste capul lui Liviu Dragnea?
Sorin Grindeanu: Atunci s-au stricat lucrurile. Tocmai de aceea, în câteva luni, a apărut episodul celebru cu moțiunea, pe care o știți foarte bine.
Insider politic: Cu domnul Dragnea ați mai discutat?
Sorin Grindeanu: Știți când am vorbit ultima dată? În decembrie, cred, 2018.
Insider politic: În decembrie 2018? Ce s-a întâmplat atunci?
Sorin Grindeanu: Am mers la Parlament și am avut o discuție cu domnia sa. Era președintele Camerei Deputaților. De atunci n-am mai vorbit.
Insider politic: Și dumneavoastră erați deja la ANCOM.
Sorin Grindeanu: Da, da. Bugetul ANCOM trebuia să fie aprobat în Parlament. Și de atunci n-am mai discutat cu dânsul.
Insider politic: Ați gătit vreodată după o rețetă de Liviu Dragnea?
Sorin Grindeanu: Nu, nu, nu.
La începutul lunii februarie, premierul de la acea vreme, Marcel Ciolacu, a prezentat două facturi emise de Nordis Travel pe numele său pentru zboruri cu avioane private. Fiecare factură se ridica la valoarea de circa 7.500 de lei (1.500 de euro). Ciolacu a prezentat facturile fără să explice despre ce zboruri a fost vorba. Publicația G4Media.ro a scris în noiembrie 2023, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, că fostul lider PSD a avut două curse aeriene cu avioane private închiriate de Nordis: unul cu destinația Nisa, la Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco, altul la Madrid. Ulterior, publicația Recorder a dezvăluit că Marcel Ciolacu a bifat alte două zboruri cu aeronave închiriate de grupul Nordis. Din cele patru curse, în trei dintre ele s-au aflat și alți doi lideri PSD: ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și președintele CJ Timiș Alfred Simonis. De asemenea, printre pasageri s-au numărat și patronul firmei Nordis, Vladimir Ciorbă, alături de soția sa, Laura Vicol, la acel moment președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților. Publicația Recorder a mai scris că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a beneficiat, la rândul său, de servicii turistice plătite de firma Nordis. Jurnaliștii arată că în octombrie 2023 Sorin Grindeanu a zburat la Londra alături de cuplul Ciorbă-Vicol. În replică, Sorin Grindeanu a susținut, în luna martie, că și-a plătit cota-parte pentru zborurile cu avioanele private închiriate de firma Nordis. „N-am mers cu avioane private pe banii statului și n-am mers pe banii altcuiva. Așa că ceea ce fac eu în viața mea privată, cu banii mei personali, este problema mea”, a reacționat Sorin Grindeanu, într-un interviu la Prima TV. Întrebat dacă se așteaptă ca Vladimir Ciorbă și Laura Vicol să-l denunțe, Sorin Grindeanu a răspuns: „Dacă e cineva, îl îndemn, așa, cu tărie: mergeți și faceți!”.
În toamna anului trecut, soții Vladimir Ciorbă și Laura Vicol au fost arestați preventiv, fiind acuzați de procurorii DIICOT de înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală. Firma de construcții Nordis, patronată de cuplul Ciorbă-Vicol, ar fi păgubit peste 1.500 de persoane, după ce a încasat în avans banii pentru vânzarea unor apartamente, dar nu a mai construit locuințele. Ulterior, Vladimir Ciorbă și Laura Vicol au fost eliberați din arest preventiv, însă dosarul este în desfășurare.