Startup-ul româno-britanic Ogre AI, care prezice cu inteligența artificială producția și cererea de energie, trage o finanțare de 3 milioane de euro, într-o rundă condusă de fondul de investiții al principalului furnizor de energie electrică din Austria

Matei Stratan, Ogre AI

Ogre AI, startup româno-britanic cu tehnologie bazată pe știința datelor și specializat în furnizarea de soluții de prognoză bazate pe inteligență artificială pentru sectorul energetic, anunță miercuri că a atras o investiție de 3 milioane de euro, în cadrul unei noi runde de finanțare.

Runda a fost condusă de Verbund X Ventures, fondul de investiții al principalului furnizor de energie electrică din Austria. La rundă au mai participat și alți investitori, precum Early Game Ventures, Soulmates Ventures, MMC Greater London Fund și Sofia Angels Ventures.

„Prin investiția noastră în Ogre AI sprijinim o tehnologie inovatoare, care poate avea impact asupra întregii industrii energetice. Prin generarea de predicții mai precise pentru producția și consumul de energie, putem să integrăm mai eficient sursele regenerabile în activitate și să ne optimizăm rețelele. Acesta este un pas important în strategia noastră de a promova tehnologii inovatoare, care să susțină tranziția către un sistem energetic mai durabil”, a declarat Michael Strugl, CEO Verbund, despre recenta investiție.

Cu actuala rundă de finanțare, Ogre AI intenționează să-și extindă și mai mult capacitățile tehnologice și să-și consolideze poziția pe piață.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Matei Stratan, Ogre AI „Suntem încântați să colaborăm cu Verbund pentru a ne dezvolta tehnologia și pentru a ne extinde pe noi piețe. Aceast parteneriat ne va ajuta să dezvoltăm soluții care vor aduce îmbunătățiri semnificative în sustenabilitatea și eficiența rețelelor energetice. Împreună ne propunem să oferim furnizorilor de energie soluții avansate bazate pe inteligență artificială, care să optimizeze operațiunile și să contribuie la tranziția globală către energia regenerabilă,” a declarat Matei Stratan, fondator și CEO al Ogre AI.

Ogre AI este un startup din domeniul tehnologiei energetice care dezvoltă soluții avansate bazate pe inteligență artificială, capabile sa genereze predicții legate de producția și cererea de energie. Principalul său produs de prognoză se bazează pe algoritmi avansați de machine learning și are capacitatea de a gestiona impredictibilitatea surselor de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară și eoliană, precum și variațiile în cererea de piață. Acest lucru permite operatorilor de energie să își optimizeze operațiunile, să-si reducă costurile, să gestioneze riscurile financiare și să răspundă mai bine provocărilor generate de tranziția energetică.

„Ogre AI adresează o problemă crucială în industria energetică – prognozarea variațiilor surselor regenerabile și a cererii de energie. Combinația dintre expertiza tehnică și aplicabilitatea practică recomandă această companie drept un partener important în inițiativele noastre viitoare,” explică Franz Zöchbauer, Director General la Verbund X Ventures.

Colaborarea dintre Verbund și Ogre AI a început în cadrul programului Verbund X Accelerator 2023/24, unde Ogre AI s-a remarcat prin inovație, și are ca obiectiv optimizarea predicțiilor de cerere de energie în rețeaua de stații de încărcare pentru autovehicule electrice a Verbund. Ogre AI aduce instrumente avansate de analiză a datelor și capabilități de modelare predictivă, care generează prognoze mai precise, dar și eficiență operațională sporită.

Pentru Verbund, această investiție reprezintă o extindere strategică a activităților sale în domeniul soluțiilor energetice inteligente, cu care poate aborda provocările și oportunitățile tranziției în domeniul energiei.

Ogre AI este prezentă în Marea Britanie, România și Grecia și a câștigat premiul Best StartUp în cadrul competiției CEE Startup Challenge organizată de Vestbee. De la înființarea sa, Ogre AI primit finanțări de peste 6 milioane de euro.

Compania a fost fondată în 2021 și are în  portofoliu clienți precum Enel, CEZ, Verbund, PPC, Alliander și E.ON. Compania operează deja în 6 țări din Europa și are în vedere mai multe oportunități de extindere și pe alte continente.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: