Suprafaţa însămânţată cu grâu a depăşit 1,91 milioane hectare (ha), 89,2% din totalul programat pentru această toamnă

agricultura, combina, lan de grau sursa foto: Pexels.com

Suprafaţa însămânţată cu grâu a depăşit 1,91 milioane hectare (ha), respectiv 89,2% dintr-un total programat pentru toamna acestui an, de 2,15 milioane ha, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) până la data de 10 noiembrie 2021, scrie Agerpres.

Alte 9.000 de hectare (85,9%) au fost însămânţate cu secară, din 10.000 ha programate, 62.000 ha (87,9%) cu triticale dintr-o suprafaţă programată de 71.000 ha, 294.000 ha (92,5%) însămânţate cu orz din 318.000 ha cât este în program şi 78.000 ha cu orz, respectiv 93% din cele 84.000 de hectare pe care se vor realiza lucrări de însămânţare.

În ceea ce priveşte rapiţa de toamnă, raportările MADR arată o suprafaţă totală programată de 466.000 ha, însămânţările fiind realizate deja pe 413.000 mii hectare, un procent de 88,7%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit datelor MADR, recoltatul porumbului a ajuns la 84,9% din suprafaţă, producţia obţinută până în prezent fiind de 12,14 milioane tone de boabe, floarea soarelui este aproape de final – 99,8% – o producţie de 3,048 milioane de tone, iar soia boabe – 337.345 tone obţinute de pe 94,9%.

Bilanţul recoltelor din vara acestui an, potrivit datelor MADR, arată astfel: grâu – 11,44 milioane tone de grâu, fiind cea mai mare producţie înregistrată de la data aderării României la Uniunea Europeană. Producţia este mai mare cu 5,03 milioane tone faţă de anul 2020 şi cu 1,14 milioane tone faţă de 2019; orz – 1,88 milioane tone, înregistrând o creştere cu 1,06 milioane comparativ cu 2020 şi cu circa 500.000 tone peste anul 2019 şi fiind, de asemenea, cea mai mare producţie înregistrată din 2007 şi până în prezent;ƒ orzoaică – 542.000 de tone, recoltă obţinută de pe o suprafaţă de 124.000 ha; ovăz – circa 237.000 tone, de pe o suprafaţă de 93.000 ha.

De asemenea, producţia totală de rapiţă a depăşit anul acesta 1,34 milioane tone, media la hectar fiind în aceste an cea mai mare din 2007 şi până în prezent.

În anul agricol 2020/2021 a fost însămânţată cu culturi agricole o suprafaţă totală de aproape 8 milioane ha, din care 3,107 milioane ha în toamna lui 2020 şi 4,874 milioane ha în primăvară. Deşi suprafaţa programată pentru însămânţare în primăvara lui 2021 a fost de 5,4 milioane ha, s-a realizat doar 90,12% din această suprafaţă

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sa se faca granele!
    Sa plece neprocesate la export!
    Sa se intoarca sub forma de paine congelata si covrigi congelati
    Plusvaloarea e in gaura de la covrig!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.