Managerul de resurse umane care a renunțat la jobul într-o multinațională pentru a deschide o afacere cu bijuterii handmade confecționate în ateliere tradiționale din mai multe țări

Oana Ion, Bijuteria Teratai Foto: Arhivă personală

O româncă de 42 de ani a deschis alături de sora ei un magazin de bijuterii în Galați, unde vinde creații realizate manual în țări precum Portugalia, Grecia, Thailanda sau Bali. În cei 5 ani de existență, bijuteria Teratai a vândut 10.000 de piese la 2.500 de clienți.

Oana Ion, Bijuteria Teratai
Foto: Arhivă personală

Oana Ion (42 de ani) a lucrat peste 15 ani în multinaționale, după ce a absolvit Liceul Economic din Galați și apoi Facultatea de Științe Economice. Pentru că se încărca adesea cu problemele de la serviciu și trebuia să fie permanent la curent cu legislația din România, dar și cu cea din mai multe țări cu care firmele la care lucra aveau colaborări, a decis să facă o schimbare radicală.

„Simțeam nevoia să mă detașez de toate problemele din cadrul firmei și să trec la altceva, să iau totul de la zero”, explică antreprenoarea pentru Economedia. În februarie 2024, sora ei, Irina, i-a propus să deschidă împreună un magazin de bijuterii (Teratai) în Galați, iar visul lor a devenit realitate pe 16 mai 2024.

Nu este însă orice magazin de bijuterii, ci unul care comercializează bijuterii realizate în ateliere tradiționale din Portugalia, Grecia, Thailanda și Bali. Sora ei deschisese din 2019 un site prin intermediul căruia vindea aceste creații, iar pentru că bijuteriile au fost la mare căutare, a decis să treacă la următorul nivel.

Bijuteria Teratai
Foto: Arhivă personală

Totul a pornit după ce Irina a fost într-un concediu în Bali, unde a fost impresionată de modul în care oamenii trăiau acolo și de măiestria cu care creau și puneau în valoare bijuterii realizate tradițional. A fost inspirată de ceea ce a văzut și a continuat să caute peste tot în lume și alte comunități care creau bijuterii tradiționale cu care să colaboreze.

Experiența Bali a fost scânteia de la care a pornit totul și a dus inevitabil la întrebarea „pe unde mai sunt ascunse astfel de comori?”

„Prin intermediul călătoriilor am realizat că sunt comunități talentate de bijutieri peste tot în lume. Și ce ar fi dacă clienții noștri ar putea călători prin intermediul bijuteriilor peste tot prin lume? De aici a pornit și promisiunea noastră de brand – Mergem în întreaga lume pentru a alege cele mai fine bijuterii. Poartă-le și porți totodată cultura locului din care provin, pasiunea cu care au fost create și propria ta personalitate”, a declarat Oana Ion pentru Economedia.

Inspirate din natură și turnate în filigran

Bijuteria Teratai
Foto: Arhivă personală

Investiția în magazinul deschis în Galați a fost de 40.000 de euro, bani cu care a venit Irina, iar Oana este acum directorul executiv al firmei și se ocupă de absolut tot, inclusiv de site și de vânzări. „Am creat acest magazin pentru femei, ca să se simtă frumoase și apreciate. Bijuteriile sunt exclusiviste și spectaculoase. Sunt realizate manual, în ateliere de tradiție din diverse colțuri ale lumii”, explică Oana.

Bijuteriile sunt împărțite la vânzare pe colecții. Cele din „stories” sunt inspirate din natură, iar cele din Portugalia sunt sofisticate și fine și sunt turnate în filigran. Creațiile sunt menite să pună în evidență personalitatea și unicitatea fiecărei femei. Prețurile bijuteriilor pornesc de la 150 lei și ajung la 1.400 de lei.

„Noi, femeile, uităm prea des că merităm și noi dragostea noastră și ne punem mereu pe ultimul loc. Important este să găsim în noi puterea să ne punem pe primul loc, ar trebui să facem mai des asta, și să nu așteptăm cadouri, ci să ni le facem singure. Aceste bijuterii sunt ceva pentru suflet”, spune Oana.

Sfatul ei pentru cei care au o pasiune și nu știu cum să o transforme în afacere este să își urmeze visul, conștienți că pe parcurs vor avea de depășit tot felul de obstacole.

„Asta am făcut eu, nu m-am uitat nici în stânga, nici în dreapta și credeți-mă că puțini au fost alături de mine în momentul în care am luat această decizie. Au zis <<Domnule, dar ce faci? Te arunci așa în necunoscut? Renunți la jobul la o multinațională?>> Norocul în viață este despre a nu renunța. Eu asta am făcut”, explică simplu Oana rețeta succesului.

Căutările pentru alte comunități de bijutieri au presupus sute de ore de cercetare și au fost făcute prin intermediul târgurilor de bijuterie de designer, prin căutări online după mici secrete și ateliere de bijuterii, dar și după sute de emailuri și discuții cu artizani din domeniu.

„Unde am rezonat din punct de vedere al design-urilor, al respectului pentru artizanat și meșteșug și al susținerii pentru comunități, am dezvoltat colaborări. Asa am ajuns ulterior si la bijuteriile mult iubite din colecția Fado, realizată în Portugalia, la bijuteriile din Thailanda, dar și la colecții exclusiviste și limitate, cum au fost cele cu un designer de bijuterii din Grecia”, detaliază antreprenoarea.

10.000 de piese vândute și 2.500 de clienți în 5 ani de existență

Bijuteria Teratai
Foto: Arhivă personală

Bijuteria Teratai a crescut de la an la an, iar cifrele vorbesc de la sine. În 2019, magazinul de bijuterii a avut o cifră de afaceri de 9.000 de euro, un an mai târziu aceasta a crescut la 21.743 de euro, în 2021 a ajuns la 46.071 de euro, iar în 2022 la 68.558 de euro.

În 2023, cifra de afaceri a scăzut la 58.936 de euro, deși vânzările au crescut, pentru că firma s-a înregistrat ca plătitor de TVA. Pentru 2024, target-ul este o cifră de afaceri de 81.633 de euro.

În 5 ani de existență, firma Teratai World a vândut 10.000 de piese la 2.500 de clienți.

Oana și sora ei, Irina, continuă să caute bijutieri, iar acum își doresc să extindă colaborările în cât mai multe colțuri ale lumii și să aibă în curând și un spațiu dedicat designerilor români.

Comentarii

  1. Bijuterii cu un design plăcut, oameni faini si un magazin amenajat cu gust. O să mai revenim!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.