Constructorul WeBuild (Italia) a contestat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) licitația pentru proiectarea și execuția lotului 1 al Autostrăzii Pașcani – Suceava, cu o lungime de 33 kilometri, și acuză Compania de Drumuri (CNAIR) că a modificat documentația după lansarea licitației. Licitația pentru Lotul 1 (33 km) a fost lansată în iulie, valoarea totală estimată a contractului fiind între 3,88 – 4,3 miliarde lei. Termenul inițial pentru depunerea ofertelor era 5 septembrie, prelungit ulterior pentru 19 septembrie respectiv 11 octombrie 2024.
WeBuild afirmă, în cadrul contestației, că CNAIR a modificat criterii de atribuire referitoare la cerințe privind protecția mediului și a reciclării/reutilizării deșeurilor de pe șantier.
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 1 al Autostrăzii Pașcani – Suceava (33 km) prevede 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Contractul este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027. Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Pașcani – Suceava (62 de km) are o valoare estimată (construcție) de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport.
Autostrada va fi împărțită în două loturi, care vor fi licitate independent:
– Lotul 1 (33 km): Nodul rutier Roșcani cu descărcare în DJ 208C;
– Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier care va asigura conexiunea cu Aeroportul Suceava și accesul în DN29. Trei județe vor fi tranzitate de această nouă autostradă:
Pe traseu vor fi construite inclusiv: