OMV Petrom își extinde activitatea în regiune și începe furnizarea de gaze naturale în Bulgaria

OMV sigla sursa site oficial sursa foto: Site oficial
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunță că își extinde activitatea de furnizare gaze naturale pe piața bulgară. Oferta OMV Petrom va fi disponibilă  pentru consumatorii industriali din Bulgaria din luna octombrie.
 “În ultimii doi ani ne-am consolidat prezența pe piața din România și am început extinderea în regiune. Bulgaria este un pas natural, având în vedere proximitatea și faptul că suntem deja prezenți pe această piață cu rețeaua de stații OMV și cu operațiuni de explorare în Marea Neagră”, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.           
OMV Petrom este activ pe întreg lanțul gazelor naturale, de la producție și procesare, până la comercializare și furnizare. Compania este al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din România, cu o producție de 3,3 miliarde de metri cubi în 2023. Prin producția proprie și prin contractele de furnizare, compania a asigurat circa 40% din consumul de gaze naturale din România în 2023.

OMV Petrom deține o cotă de 50% din proiectul Neptun Deep și este operatorul acestuia. Neptun Deep este cea mai mare resursă de gaze naturale din UE, cu o producție estimată de circa 100 miliarde de metri cubi. Primele gaze din Neptun Deep sunt așteptate în 2027.

În Bulgaria, OMV Petrom este prezentă prin rețeaua de stații de distribuție sub brandul OMV și deține licența de explorare pentru perimetrul Han Asparuh din Marea Neagră, unde este și operator.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW.

Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești).

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.