Studiu EY: Profesia de control financiar va suferi modificări radicale în următorii 5 ani

Independenta financiara in 7 pasi - Vlad Calus (7)

Controlorii financiari din companii din întreaga lume așteaptă modificări radicale ale acestei profesii în următorii cinci ani, cu oportunități majore pentru cei care adoptă analiza de date și tehnologia. Mulți dintre respondenți primei ediții a EY DNA of the Financial Controller Report sunt nesiguri cu privire la ce va presupune această schimbare și consideră că nu beneficiază de sprijinul necesar pentru a o gestiona.

Studiul a sondat opiniile a peste 1.000 de controlori financiari din 28 de țări și teritorii. Potrivit acestuia, aproape 9 din 10 controlori financiari (86%) se așteaptă ca meseria lor să se modifice radical până în 2030, 29% dintre ei anticipând apariția unui accent sporit pus pe implicarea în crearea de valoare, adică susținerea activă a dezvoltării companiei și o desprindere de misiunea tradițională de protejare și optimizare a activelor.

Guillaume Macczak, Partner, CFO & GBS Consulting Services EY România a declarat: „Într-o perioadă de incertitudine în România, alimentată de provocările geopolitice, inflația ridicată și costurile de finanțare, precum și de posibile schimbări în peisajul politic local, rolul Controlorului Financiar în menținerea costurilor la un nivel acceptabil și în susținerea potențialelor arii de dezvoltare prin simularea de noi afaceri, extinderea perimetrelor – produse sau geografii – devine o adevărată provocare. Pe termen scurt, competențele indispensabile sunt legate de tehnologie și date, inclusiv inteligența artificială, și de o înțelegere profundă a mecanismelor de afaceri. Adaptabilitatea și flexibilitatea de a produce noi analize trebuie să fie combinate cu eficiența producției și calitatea raportărilor”.

Competențe necunoscute

Peste un sfert (26%) dintre respondenți se așteaptă ca, până la finalul deceniului, profesia lor să necesite competențe complet diferite și chiar unele încă „necunoscute”. Doar 14% au declarat că îndatoririle lor în viitor vor fi similare cu cele din prezent.

Studiul a relevat că mulți controlori financiari s-au poziționat bine pentru schimbările iminente care vor surveni în profesia lor. Aceștia au devansat majoritatea liderilor din funcții financiare în privința adoptării extensive a inteligenței artificiale, 67% dintre ei utilizând deja această tehnologie în activitățile lor zilnice. Totodată, majoritatea controlorilor financiari (88%) utilizează analiza de date pentru a obține informații strategice de profunzime, un aspect pe care inteligența artificială va continua să îl amelioreze și mai mult.

Cu toate acestea, mulți controlori financiari nu beneficiază de sprijinul de care spun că au nevoie pentru a putea deveni creatori de valoare. Unul din zece (10%) au declarat că nu au personalul necesar și 20% au indicat că nu dispun de bugetele necesare.

În plus, nu toți controlorii financiari pun accent pe domeniile necesare pentru dezvoltarea viitoare. Numai 43% au spus că inovația ar trebui să reprezinte un aspect esențial al funcției lor, fiind în dezacord cu opinia superiorilor, care au fost de părere că inovația este importantă într-un procent de 51%.

Valorificarea tehnologiei

Deși există o conștientizare clară a faptului că profesia de controlor financiar trece printr-un proces de schimbare și în pofida adoptării analizei de date și a inteligenței artificiale, studiul mai sugerează că este posibil să fie necesar mai mult sprijin pentru a valorifica pe deplin puterea noilor tehnologii. Numai 21% dintre cei care au participat la studiu au indicat căutarea de oportunități de utilizare a tehnologiei drept una dintre principalele trei modalități de a crea valoare, în timp ce 73% au menționat sprijinirea creșterii companiei, ceea ce sugerează faptul că mulți dintre aceștia nu iau în seamă capacitatea tehnologiei de a alimenta creșterea.

Deși mulți controlori financiari consideră crearea de valoare drept viitoarea misiune a funcției lor, o mare proporție dintre aceștia continuă deocamdată să pună accent în principal pe optimizarea valorii, cum ar fi strategiile de economisire de costuri (46%), și nu pe căutarea de oportunități de creștere.

Studiul a identificat însă o categorie de controlori financiari (25% din eșantionul total), intitulați „controlori încrezători”, care deja sprijină crearea de valoare prin tehnologie. Aproape două cincimi (37%) dintre controlorii din această categorie se află la un nivel mai avansat în materie de inovație, față de 25% dintre ceilalți controlori participanți la studiu.

Apariția unui deficit de resurse umane

Studiul mai relevă un posibil deficit de capital uman la vârful acestei profesii în anii următori, ceea ce reflectă o lipsă de specialiști competenți la nivelul întregului domeniu, doar o treime (32%) dintre controlorii încrezători declarând că își doresc să devină directori financiari (CFO).

În mod interesant, cei care aspiră să devină directori financiari sunt frecvent mai puțin convinși de importanța anumitor aspecte, decât cei care doresc să rămână controlori, 73% dintre aceștia din urmă spunând că inovația este importantă, față de doar 51% dintre cei care aspiră la funcția de director financiar.

Myles Corson, lider EY Global and EY Americas Strategy and Markets for Financial Accounting Advisory Services, a declarat: „Primul pas în orice transformare de succes este conștientizarea nevoii de schimbare. Deși aceasta este clar prezentă în cadrul majorității funcțiilor financiare, controlorii financiari trebuie să aibă un rol activ în dezvoltarea competențelor și cunoștințelor tehnologice necesare pentru descătușarea potențialului lor creator de valoare și să crească importanța funcției lor în ochii superiorilor.

Este evidentă divergența dintre „controlorii încrezători” și colegii lor în ceea ce privește inovația, în special în legătură cu utilizarea tehnologiilor și datelor. Acești lideri le oferă controlorilor mai puțin capabili modelul ideal spre care să tindă din punctul de vedere al competențelor și, cu sprijinul adecvat și o abordare corectă, aceștia pot demonstra cum poate reprezenta profesia de controlor financiar o forță în crearea de valoare și în inovație”.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.