Moov Leasing, companie românească specializată în leasing operaţional 100% digital pentru persoane fizice, microîntreprinderi şi IMM-uri, a obţinut o finanţare sindicalizată în valoare de 110 milioane de euro, destinată susţinerii planurilor de extindere la nivel naţional, potrivit unui comunicat de presă al Exim Banca Românească, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Creditul este corelat cu obiectivele de sustenabilitate ale companiei, reducerea intensităţii emisiilor de CO2 pentru flota auto fiind cel mai important obiectiv sustenabil asumat de Moov Leasing. Este primul credit sindicalizat de acest tip accesat de Moov Leasing şi unul dintre cele mai mari obţinute de o companie românească atât de tânără, la doar doi ani de la începerea activităţii. Tranzacţia marchează un moment definitoriu, reflectând încrederea pieţei în modelul său inovator de mobilitate şi în angajamentul faţă de practici şi tehnologii sustenabile în afaceri.

Fondurile obţinute vor sprijini direct planurile Moov Leasing de extindere a serviciilor sale, compania putând astfel oferi soluţii accesibile de leasing operaţional unei baze mai largi de clienţi persoane fizice şi IMM-uri. Totodată, creditul include şi o opţiune de majorare.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Creditul sindicalizat este acordat de un consorţiu format din UniCredit Bank SA (Global Coordinator, Bookrunner, Mandated Lead Arranger şi Co-Documentation Agent), UniCredit SpA (Co-Sustainability Agent), Banca Transilvania SA (Mandated Lead Arranger, Co-Documentation Agent şi Facility Agent), Raiffeisen Bank SA (Mandated Lead Arranger, Co-Sustainable Agent şi Security Agent) şi Exim Banca Românească SA (Mandated Lead Arranger). Sustain LCM Finance, fondată de Graţia Annamaria Popescu, fost bancher cu expertiză recunoscută în coordonarea finanţărilor sindicalizate, a acţionat ca şi consultant din partea Moov Leasing pentru această finanţare sindicalizată sustenabilă.

Tranzacţia a fost asistată juridic de Filip SCA (pentru bănci) şi Ionescu, Stoica & Asociaţii (pentru Moov).

Moov Leasing, lansată în 2023, este o platformă digitală de leasing operaţional care oferă soluţii rapide, flexibile şi personalizate pentru persoane fizice, microîntreprinderi şi IMM-uri. Cu un proces complet digitalizat, Moov Leasing permite aprobarea şi semnarea contractelor online în maximum 10 minute. Oferta Moov poate fi accesată atât direct de pe platforma proprie, cât şi prin reţeaua extinsă de parteneri. Clienţii pot alege durata contractului şi serviciile dorite, având posibilitatea de a adăuga opţiuni suplimentare, de a modifica sau achiziţiona vehiculul pe parcursul contractului ori de a renunţa în orice moment, fără constrângeri financiare pe termen lung. Moov Leasing se remarcă prin flexibilitatea în personalizarea soluţiilor şi printr-o experienţă digitalizată completă pentru utilizatori.