Întărirea dolarului, care și la cursul Băncii Naționale a României a depășit pentru prima oară cotația de 5 lei, a fost determinată de doi factori, consideră Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al CFA România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În primul rând, la această apreciere a monedei americane a contribuit faptul că Rezerva Federală a majorat cu 0,75% rata dobânzii de referință, pentru a treia oară consecutiv, la un interval cuprins între 3% şi 3,25%, pentru a contracara inflaţia ridicată. 

Adrian Codîrlașu spune că o dobândă ridicată favorizează moneda pentru care este plătită.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Reprezentanții Rezervei Federale au afirmat că „sunt extrem de atenţi la riscurile inflaţioniste” şi se aşteaptă ca dobânda să crească la 4,4% până la finalul anului şi la 4,6% în 2023, notează Bloomberg. Apoi rata dobânzii ar urma să scadă la 3,9% în 2024 şi 2,9% în 2025.

Al doilea factor a fost discursul de ieri al președintelui Vladimir Putin, care a anunțat o mobilizare parțială în Rusia pentru războiul cu Ucraina și a amenințat Vestul cu folosirea armelor nucleare. Acest discurs, spune Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al CFA România, a creat aversiune la risc, iar investitorii s-au orientat către dolarul american ca refugiu.

Pe de altă parte, cursul dolar-euro va rămâne unul volatil în perioada următoare, apreciază Adrian Codîrlaşu. El se așteaptă ca și Banca Centrală Europeană să majoreze dobânda de referință, iar moneda europeană să se aprecieze.

Un dolar mai puternic va avea efecte și pentru români, chiar dacă economia României este mai puternic legată de schimburile comerciale cu Uniunea Europeană. Astfel, importurile de petrol și gaze sunt făcute în dolari, iar aprecierea dolarului va duce și la posibile scumpiri ale combustibililor. Drept urmare, acest lucru se va traduce și într-o inflație mai mare.