Analiză. Piața jucăriilor din România a ajuns la un nivel record de peste 1,7 miliarde lei în 2022

copii jucarii sursa pexels

Cifra de afaceri a pieței de jucării din România (producție & comerț) a crescut în 2022 la un nivel record estimat de 1,7 miliarde lei, cu 14% peste nivelul din 2020 și aproape 8 ori mai mare decât în 2012, arată o analiză a companiei KeysFin.

„Pentru 2022 estimăm continuarea creșterii pieței de jucării peste media europeană și depășirea maximului istoric atins în 2021, la mai mult de 1,7 miliarde de lei, în baza extinderii portofoliului de produse (fapt care influențează procesul de premiumizare – de obținere a unui statut premium – prin încorporarea de tehnologii noi, interactive și educaționale), al dezvoltării segmentului de jucării ecologice și al transmiterii presiunilor inflaționiste la nivelul consumatorului. Numărul mai mare de alianțe și parteneriate strategice, achiziții și colaborări între vânzători și participanții la piață la nivel european va susține și creșterea pieței jucăriilor la nivel local. Se așteaptă ca jucăriile pentru sport și în aer liber să beneficieze de o creștere a cererii pe fondul preocupărilor ridicate ale părinților privind obezitatea infantilă și a celorlalte probleme de sănătate asociate sedentarismului copiilor”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

„La polul opus avem factori precum creșterea disponibilității produselor contrafăcute, care pot afecta evoluția pieței. Acestea sunt fabricate din materii prime de calitate scăzută și pot fi chiar dăunătoare copiilor. Dezvoltarea comerțului electronic a propulsat vânzările de produse contrafăcute prin extinderea acoperirii lor geografice”, se arată în analiza KeysFin.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În 2021, în România existau 504 companii care aveau ca obiect de activitate producția și/sau comerțul cu amănuntul de jucării (cod CAEN 3240 – fabricarea jocurilor și jucăriilor și cod CAEN 4765 – comerț amănuntul al jocurilor și jucăriilor în magazine specializate), cu 5% mai multe față de 2020 și în creștere cu 73% comparativ cu 2012.

Topul comercianților și cel al producătorilor de jucării

Principalul comerciant a rămas Jumbo EC.R SRL, companie cu acționariat grecesc care și-a consolidat poziția de lider de piață în 2021 cu o cifră de afaceri de aproape 901 milioane de lei (69% din total comerț), după un avans anual de aproximativ 9%.

Locul secund în topul comercianților este ocupat de Noriel (Intertoy Zone SRL), companie cu acționariat majoritar turcesc, cu afaceri de 258 de milioane de lei, care a concentrat 20% din total comerț.

Podiumul este completat de Brick Depot SRL – distribuitorul Lego pe piața locală (37 de milioane de lei; 2,8% din total comerț), Luxprimum SRL (17 milioane de lei; 1,3%) și J&M SRL (12 milioane lei; 0,9% din total comerț).

Cele mai mari 5 companii generează 93% din cifra de afaceri a comercianților de jucării din România în 2021.

În ceea ce privește producția locală de jucării, principalul actor din piață este Airquee SRL, companie cu acționariat majoritar britanic, cu afaceri de 30,5 milioane de lei (cu 39% mai mari decât în 2020), care a generat 14% din total producție locală în 2021.

Pe locul al doilea în topul producătorilor regăsim Modelleisenbahn SRL, companie cu acționariat 100% austriacă cu sediul în Arad, cu afaceri de 19,5 milioane de lei, adică 9,1% din total producție în 2021. Podiumul este completat de Viessmann Transilvania SRL (16,1 de milioane de lei, 7,5% din total), “D-Toys” SA (15,8 milioane de lei; 7,4% din total producție) și Burak Toys International SRL (15 milioane lei, 7% din total producție în 2021).

Cele mai mari 5 companii generează aproape 45% din cifra de afaceri a producției de jucării în 2021.

Rezultat net, de 447 ori mai mare decât în 2012

Rezultatul net al companiilor din piața de jucării (profit minus pierdere netă) a crescut de 447 de ori față de 2012, la aproape 279 de milioane de lei, pe fondul evoluției componentei de comerț, care a reprezentat 95% din rezultatul net al pieței în 2021.

Cel mai mare jucător după cifra de afaceri și forța de muncă, Jumbo EC.R SRL a generat aproape 96% din profitul net al comercianților de jucării în 2021.

Potrivit KeysFin, dintre cele 504 de companii luate în calcul în analiză, 244 au înregistrat profit în 2021, 194 au avut pierdere, restul înregistrând un rezultat nul.

Evoluție număr angajați piața de jucării din România

Numărul de angajați din piața de jucării (producție & comerț) a scăzut cu 9% față de 2020, însă a rămas cu 83% peste nivelul din 2012, la aproximativ 3,6 mii de salariați în 2021.

Pe sub-segmente, numărul mediu de angajați din producția de jucării a scăzut cu 13% față de 2012, la 1,3 mii de salariați, ceea ce reprezintă 37% din total în 2021. Pe partea de comerț, forța de muncă a crescut cu 407% față de 2012, la aproape 2,3 mii de salariați în 2021.

*Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate unul dintre codurile CAEN 3240 – fabricarea jocurilor și jucăriilor sau 4765 – comerț amănuntul al jocurilor și jucăriilor în magazine specializate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: