Aproape jumătate dintre autoturismele noi vândute în UE în acest an sunt electrificate

masini electrice Sursa foto: Lektri.co

Vânzările de mașini electrice în Uniunea Europeană au reprezentat aproape jumătate din totalul înmatriculărilor de autoturisme noi în UE în perioada ianuarie-noiembrie 2023 și au depășit deja 50% numai în luna noiembrie, arată datele publicate miercuri, scrie Reuters.

Vehiculele electrificate – fie că este vorba de modele complet electrice, hibride plug-in sau hibride complete – au reprezentat peste 47,6% din totalul înmatriculărilor de autoturisme noi în UE în luna noiembrie, în creștere de la 43% în aceeași perioadă a anului trecut, a precizat Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Înmatriculările de autoturisme noi în UE au crescut cu 6,7% în noiembrie, a 16-a lună consecutivă de creștere, cu o creștere de 13,3% de la un an la altul a înmatriculărilor de vehicule electrice. Înmatriculările de autoturisme pe benzină au crescut cu 4,2%, în timp ce cele pe motorină au scăzut cu 10,3%.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Înmatriculările de mașini complet electrice au crescut cu 16,4% față de anul precedent, la 144.378 de vehicule, chiar dacă înmatriculările din Germania, cea mai mare piață de vehicule electrice din Europa, au scăzut cu 22,5%, la 44.942 de vehicule.

Pe piața electrificată, consumatorii au continuat să prefere vehiculele hibrid-electrice, cu o creștere de 28,7% de la an la an, în timp ce cererea de hibrizi plug-in a scăzut cu 22,1%.

Înmatriculările de automobile hibrid-electrice în Germania, Franța și Italia au fost de peste 1,5 milioane de vehicule de la începutul anului, dintr-un total de aproape 2,5 milioane de vehicule în UE.

În pofida ascensiunii vehiculelor electrice, ACEA a declarat la începutul lunii decembrie că, în Europa, sectorul vehiculelor electrice riscă să rămână în urma sectoarelor vehiculelor electrice din alte regiuni fără o strategie industrială solidă a UE, în contextul în care China domină lanțul de aprovizionare și în contextul stimulentelor oferite de SUA pentru producătorii săi de automobile.

Unii producători de automobile și analiști au menționat, de asemenea, o plafonare a cererii de vehicule electrice în ultimele luni. Cel mai mare producător auto din Europa, Volkswagen, a declarat în octombrie că cererea de vehicule electrice nu se dezvoltă așa cum se aștepta, în timp ce producătorul de vehicule de lux Mercedes-Benz a avertizat cu privire la o piață a vehiculelor electrice “brutală”, caracterizată de reduceri puternice de prețuri și probleme legate de lanțul de aprovizionare.

Înmatriculările la Volkswagen și Renault au crescut cu 11,4% și, respectiv, 6,1% în noiembrie, în timp ce înmatriculările au scăzut cu 7,3% pentru Stellantis, a precizat ACEA.

Compania de mașini electrice a lui Elon Musk, Tesla, a înregistrat un salt de aproape 45% în aceeași lună, reprezentând aproape 22% din înmatriculările de mașini complet electrice din UE.

Numărul de vehicule noi înmatriculate în noiembrie în UE, Marea Britanie și Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) a crescut cu 6%, până la 1,08 milioane de vehicule, a anunțat ACEA.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: