Betty Ice, unul dintre cei mai mari producători de înghețată din România își propune să ajungă la peste 20 de milioane de litri produși anual în fabrica de la Suceava, anunță compania, printr-un comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Piața de înghețată din România se află pe un trend ascendent de câțiva ani. În 2024, românii au consumat în medie 3 litri de înghețată pe cap de locuitor – cu 20% mai mult față de 2019, așa cum arată studiile. Cererea atinge nivelul cel mai ridicat în lunile de vară, cu un vârf între mai și iulie, însă în ultimii ani am observat o creștere a numărului de consumatori care aleg înghețata și în extrasezon. Acest lucru ne motivează să investim constant în extinderea capacității de producție locală, în a aduce inovații relevante în piață și în dezvoltarea de noi arome pentru ca fiecare înghețată să ofere o experiență unică”, a spus Irina Urechean, General Manager Romania & Moldova, The Magnum Ice Cream Company, așa cum este cunoscută acum divizia de înghețată a Unilever, aflată în proces de separare până la finalul acestui an.

Pentru a face față cererii tot mai mari din ultimii ani, compania a investit în perioada 2024-2025 peste 4 milioane de euro în modernizarea liniei de producție și eficientizarea proceselor din fabrică prin adoptarea unor soluții tehnice moderne și eficiente energetic. Această sumă ce se adaugă celor 12 milioane de euro investite deja de companie începând cu anul 2019.

„Prin alinierea la cele mai înalte standarde tehnologice și de calitate, fabrica din Suceava își reafirmă poziția de lider regional și partener de încredere în industria alimentară”, spune Condruț Ababii, directorul general al fabricii Betty Ice.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Betty Ice este un brand local al gigantului global Unilever, care mai deține branduri de înghețată precum Magnum, Carte d’Or, Twister, Ben & Jerry.