Casa de Comerț Unirea, înființată de statul român pentru a aduce mai ușor la consumatori produsele fermierilor români, vrea să achiziţionze un abator pentru sacrificarea animalelor şi o fabrică de procesare legume

angus vaca vita vitel animale fermier ferma agricultura sursa foto: Pexels

Societatea Naţională „Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea” SA, o companie de stat înființată de statul român pentru a aduce mai ușor la consumatori produsele fermierilor români, acum la a doua încercare după ce prima companie care a dorit să înființeze aprozare de stat a dat faliment, intenţionează să investească pe termen mediu şi lung în jur de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea unui abator de sacrificare a animalelor, a unei fabrici de procesare legume dar şi pentru un magazin concept al Casei Unirea, scrie Agerpres.

„Dorim să trecem şi pe partea de investiţii, iar în acest sens intenţionăm să achiziţionăm un abator pentru sacrificarea animalelor. Este multă cerere la export şi de ce să dăm animalele în viu şi să nu le sacrificăm? În ultima perioadă mai mulţi miniştri ai Agriculturii au fost interesaţi de produsele româneşti, iar ultimele două vizite de la Ministerul Agriculturii au fost ale miniştrilor din Iordania şi Maroc. Într-adevăr, există un interes foarte mare pentru animalele vii, dar şi pentru carne şi de aceea este păcat să dăm animalele în viu când putem să le dăm sacrificate, respectiv cu valoare adăugată mai mare. În plus, am putea valorifica şi lâna, având în vedere că s-a semnat un contract de finanţare pentru construcţia celei mai mari fabrici de lână din Europa, la Vitomireşti în judeţul Olt. De asemenea, intenţionăm să cumpărăm şi o făbricuţă de procesare pentru legumele de calitatea a II-a şi a III-a şi, nu în ultimul rând, lucrăm deja la un magazin concept al Casei Unirea. Acestea sunt planurile pe care ni le propunem pe zona de investiţii pe termen mediu şi lung”, a declarat pentru Agerpres directorul general al societăţii, Mariana Cotoi.

Aceasta a precizat că suma preconizată pentru aceste investiţii nu va depăşi 10 milioane de euro şi va fi alocată din veniturile proprii, dar nu exclude posibilitatea de a atrage şi fonduri europene.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Dacă banii ar veni din bugetul Ministerul Agriculturii prin capitalizarea Casei de Comerţ Unirea, sigur că lucrurile s-ar întâmpla mult mai repede, dar dacă nu primim acest sprijin, atunci va trebui să ne auto-gospodărim şi atunci perioada de timp pentru atingerea target-ului propus va fi mai lungă. Încercăm să atragem şi fonduri europene, şi spun încercăm, pentru că 2022 a fost primul an pe profit pentru societate, iar anumite finanţări europene te condiţionează ca ultimele două exerciţii financiare să fie pe profit. O să încercăm să vedem dacă găsim o variantă de finanţare, poate în PNRR, în care să se facă referire strict la ultimul an financiar”, a subliniat Mariana Cotoi.

Casa Unirea a încheiat anul 2022 cu un profit brut de 2,133 milioane de lei, iar pentru 2023, potrivit Ordinului privind bugetul de venituri şi cheltuieli publicat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), acesta este estimat la 717.000 lei.

Casa Unirea mizează pe venituri de 19,14 milioane de lei în 2023, cu 413% mai mult faţă de anul trecut, când a raportat 4,631 milioane de lei.

“Am încheiat într-adevăr pe profit anul trecut, aşa cum ne-am propus, respectiv peste 2 milioane de lei. Acesta a fost obiectivul nostru principal să o scoatem pe profit ca să fie funcţională. Legat de target-ul de anul acesta, sigur că dorim să obţinem un profit mult mai mare, dar nu ne gândim neapărat la profitul nostru financiar ci în primul rând la câştigul producătorului român prin valorificarea produselor agroalimentare. Ordinul privind bugetul de venituri şi cheltuieli publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii va mai suporta o rectificare, probabil după 30 iunie, pentru că iată ne-am propus şi alte lucruri pe care vrem să le facem funcţionale prin Casa Unirea”, a menţionat şefa Casei Unirea.

În ceea ce priveşte proiectul de achiziţii legume şi fructe de la producătorii agricoli înscrişi în cooperative în vederea livrării producţiei către marile lanţuri de magazine, Mariana Cotoi a menţionat că societatea a avut o întâlnire la MADR cu reprezentanţii a opt cooperative din cinci judeţe, respectiv din Olt, Dolj, Teleorman, Vâlcea şi Galaţi, dar vor urma întâlniri şi cu celelalte cooperative din alte zone ale ţării.

“Am avut întâlnire cu opt cooperative din cinci judeţe la sediul Ministerului Agriculturii, pentru că oamenii fiind acum implicaţi în campania agricolă ar fi fost greu să îi aduci din toată ţara la o discuţie la Bucureşti, dar urmează să avem întâlniri ca şi cu celelalte cooperative pe zonele geografice ale ţării să avem întâlniri. Urmează să primim cantităţile pe care le au disponibile, sortimentele şi un grafic de livrare posibil al acestor cantităţi şi ulterior ne vom întâlni cu retailerii. Noi nu ne adresăm doar producătorilor de legume şi fructe, ci şi celor de produse lactate, mezeluri, conserve, sucuri etc. Pe zona de carne, livrăm acum carne, dar nu direct la retaileri, ci facem o punte între abatoare, procesatori şi distribuitori, încercăm să creăm o reţea independentă de retaileri”, a explicat ea.

Nu în ultimul rând, directorul general al societăţii a precizat vor fi extinse grupele de produse, dar numai după ce se va întări şi echipa Casei care are în prezent doar 4 angajaţi. “Pe viitor, pe termen mediu şi lung, asta ar fi soluţia: să avem contracte ferme unde să dăm toată producţia pe care o achiziţionăm de la asociaţii, de la cooperative şi noi ca să putem veni în sprijinul lor, pe lângă faptul că le plătim marfa pe loc, la livrare, vrem să-i ajutăm şi cu motorină şi cu inputuri, dar lucrăm pas cu pas. Este o muncă fantastică. Anul trecut era imposibil să mai angajam oameni, pentru că noi trebuie să ne autofinanţăm până la urmă. Ne gândim ca anul acesta să ajungem la cel mult 10 angajaţi, dar numai în funcţie de evoluţia lucrurilor, abia atunci vom extinde echipa, dar vom fi foarte atenţi la lucrul acesta pentru că orice om care vine trebuie să aducă plus valoare, nu vom face nimic aşa numai de dragul de de a face” , a adăugat Mariana Cotoi.

Până în prezent, Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a semnat contracte de livrare cu aproape toţi marii retaileri prezenţi pe piaţa românească, mai puţin cu Auchan, Mega Image şi Lidl, iar din partea a doua a anului vor încep livrările şi pe platformele Bringo şi e-Mag.

„În prezent, nu avem contracte de livrare cu retailerii Auchan, Mega si Lidl, în rest avem cu toţi ceilalţi prezenţi pe piaţă, dar nu pentru că nu au vrut ci pentru că nu am avut timp să finalizăm negocierile. În a doua parte a anului o să începem livrările şi cu platformele online, Bringo şi e-Mag. De asemenea, pe termen mediu şi lung, dorim să ne facem propriile depozite, dar vedem cum vom sta cu fondurile. În primă fază vom încheia nişte contracte de parteneriat cu depozite, pentru că marfa trebuie adusă, sortată, ambalată, etichetată, transportată şi nu toţi producătorii dispun de partea de logistică necesară”, a mai spus directorul general al societăţii.

Casa Unirea a livrat anul trecut peste 200 de tone de legume şi fructe proaspete în reţelele mari retaileri din România şi peste 20.000 de conserve până la finele anului trecut, deşi activitatea societăţii a fost reluată abia în octombrie 2022.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o societate naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională. Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, respectiv în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros. Proiectul a fost „reînviat” în aprilie 2022, de Petre Daea, din nou ministru al Agriculturii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: