CEZ România a depus la Ministerul Energiei o listă de proiecte în valoare totală de 500 de milioane de euro pentru accesarea de fonduri europene, a anunțat Doina Vornicu, directorul de operaţiuni al companiei, transmite Agerpres. Proiectele de investiţii vizează în special creşterea gradului de digitalizare a reţelei de distribuţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“În ultimii patru ani am atras fonduri europene de 60 de milioane de euro, o parte sunt deja utilizaţi şi alţii în utilizare. Continuăm aceste demersuri şi ne pregătim pentru viitoarele oportunităţi de finanţare. Am înaintat către Ministerul Energiei o listă de idei de proiecte, mare parte dintre ele au şi studiu de fezabilitate, în valoare de 500 de milioane de euro, pe toate programele, inclusiv PNRR, fondul de modernizare”, a spus Vornicu.

Toate aceste fonduri pe care le utilizăm se adresează zonei de distribuţie pentru modernizarea, digitalizarea reţelei, dar şi pentru implementarea unor softuri foarte moderne şi absolut necesare pentru a atinge statutul de companie digitală, pentru a finaliza transformarea dintr-o companie clasică de distribuţie la una digitală”, a arătat reprezentantul CEZ.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Grupul CEZ în România a înregistrat anul trecut un profit net de 333,8 milioane de lei, mai mare cu 25% faţă de 2019 (268 milioane de lei).