China şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ceea ce a numit măsurile discriminatorii luate de Uniunea Europeană contra firmelor sale, după ce Executivul comunitar a deschis o nouă investigaţie asupra subvenţiilor de care au beneficiat producătorii chinezi de turbine eoliene, destinate unor parcuri eoliene construite în Europa, inclusiv în România, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Lumea exterioară este îngrijorată de sporirea tendinţei de protecţionism în UE. China este extrem de îngrijorată în legătură cu măsurile discriminatorii luate de UE contra companiilor şi chiar a industriei chineze. Blocul comunitar ar trebui să respecte reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi principiile pieţei”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Mao Ning.

Comisarul european Margrethe Vestager a anunţat marţi că Executivul comunitar a deschis o nouă investigaţie asupra subvenţiilor de care au beneficiat producătorii chinezi de turbine eoliene, care sunt destinate pentru o serie de parcuri eoliene construite în Europa, inclusiv în România, după cum a scris Economedia aici.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA