Continuă exodul de directori la Twitter, după preluarea companiei de către Elon Musk

Twitter Sursă foto: Unsplash

Exodul de directori ai Twitter a continuat în ultimele zile, între aceştia fiind şi directorii de publicitate şi marketing, potrivit unor anunţuri şi unei persoane care cunoaşte direct problema, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Plecările vin după preluarea companiei de către miliardarul Elon Musk, într-un acord în valoare de 44 de miliarde de dolari, săptămâna trecută, urmată de concedierea lui Parag Agrawal, a directorului financiar Ned Segal şi a şefului pentru afaceri juridice şi politică, Vijaya Gadde, a relatat Reuters, citând surse.

Sarah Personette, care a fost directorul pentru clienţi şi reclame, a scris marţi pe Twitter că a demisionat săptămâna trecută, amplificând incertitudinea agenţilor de publicitate cu privire la modul în care compania de social media se va schimba sub Musk.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Directorul pentru oameni şi diversitate, Dalana Brand, a anunţat marţi, într-o postare pe LinkedIn, că şi-a dat demisia săptămâna trecută.

Directorul general pentru tehnologii de bază, Nick Caldwell, şi-a confirmat plecarea pe Twitter, schimbându-şi biografia profilului în ”fostul director Twitter”, luni seară.

Directorul de marketing Leslie Berland, şeful de produse al Twitter, Jay Sullivan, şi vicepreşedintele său pentru vânzări globale, Jean-Philippe Maheu, au plecat, de asemenea, a declarat pentru Reuters o persoană care cunoaşte problema.

Nu a fost imediat clar dacă au renunţat sau au fost rugaţi să plece.

Berland a postat pe Twitter o inimă albastră, dar nu a oferit detalii. Caldwell a refuzat alte comentarii.

Ceilalţi cinci nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Mai mulţi angajaţi care au discutat cu Reuters au spus că continuă să primească puţine comunicări despre viitorul companiei.

O întâlnire a întregului personal, care era programată pentru miercuri, a fost anulată.

Echipa lui Musk se întâlneşte cu agenţii de publicitate săptămâna aceasta la New York, deoarece clienţii din ce în ce mai supăraţi ai companiei trag semnale de alarmă cu privire la posibilitatea apariţiei unui conţinut dăunător lângă reclamele lor.

Conţinutul plin de ură a crescut vertiginos de când Musk a încheiat afacerea. Utilizarea cuvântului n a crescut cu aproape 500% pe Twitter, a declarat Network Contagion Research Institute, care identifică ”ameninţările ciber-sociale”.

O coaliţie de peste 40 de organizaţii de advocacy, inclusiv NAACP şi Free Press, a trimis marţi o scrisoare deschisă celor mai mari 20 de agenţi de publicitate de pe Twitter, cerându-le să-şi retragă anunţurile dacă Musk renunţă la moderarea conţinutului de pe platformă.

Mediabrands, o unitate a holdingului de publicitate IPG, şi-a sfătuit clienţii să întrerupă publicitatea pe Twitter pentru săptămâna viitoare, până când compania va oferi mai multe detalii despre planurile sale de a proteja încrederea şi siguranţa pe platformă, potrivit unei surse familiarizate cu problema.

IPG lucrează cu agenţi de publicitate importanţi precum Coca-Cola.

Musk a încercat să liniştească agenţii de publicitate.

”Angajamentul Twitter faţă de siguranţa mărcii este neschimbat”, a scris el pe Twitter luni. El a spus anterior că va anula interdicţia Twitter împotriva fostului preşedinte Donald Trump, care a fost demis din cauza temerilor că ar putea incita la noi violenţe după revolta de la Capitoliul SUA de anul trecut.